Dinozaurii ajung în Grădina Palas, într-o expoziție cu acces gratuit

0
14

În luna iulie, Grădina Palas te poartă direct în Jurrasic World, odată cu expoziția impresionantă de dinozauri, care aduce împreună două universuri fascinante: giganții preistoriei și misterioasele plante carnivore. În plus, în acest weekend, „JUMP, RUN & FUN” îi așteaptă pe cei mici cu activități dedicate mișcării: curse de ștafetă, probe de echilibru și jocuri interactive. Accesul este gratuit.

Nu mai puțin de 30 de dinozauri animatronici, în mărime naturală, cu mișcări și sunete care redau aspectul creaturilor dispărute, transformă Grădina Palas, în perioada 11-19 iulie, într-un adevărat tărâm al preistoriei. De la impresionantul Tyrannosaurus Rex și uriașul Stegosaurus, până la alte specii care au fascinat generații întregi, fiecare exponat oferă o incursiune captivantă dintr-o lume dispărută de milioane de ani.

 

Cei mici și nu numai vor putea admira de aproape creaturi care au dominat cândva planeta. 16 plante carnivore completează experiența și oferă publicului ocazia de a descoperi unele dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite specii. Întâlnirea dintre cele două lumi, preistorică și botanică, transformă vizita într-o experiență educativă și interactivă, potrivită atât pentru copii, cât și pentru adulți.

 

Expoziția poate fi vizitată în timpul săptămânii, în intervalul orar 10.00-20.00, iar în weekend, între 10.00 și 21.00. Accesul este gratuit.

 

În acest weekend, sâmbătă și duminică, între orele 15.00 și 19.00, toată familia este așteptată la „JUMP, RUN & FUN”, cu activități dedicate mișcării și distracției. Cei mici se vor bucura de experiențe pline de energie: cursă de ștafetă pentru exploratorii neobosiți, echilibristică pentru testarea coordonării și jocuri de societate, inclusiv jenga gigantică. Iar participarea este gratuită.

 

Vara aceasta, aventura începe la Palas. Dinozaurii revin… și nu vin singuri!

 

Departament PR 
W: www.palasiasi.ro
E: [email protected]

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate