Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași a fost amendat de DSP cu 30.000 lei

0
15

Noi sancțiuni la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, după controalele efectuate de Direcția de Sănătate Publică Iași în urma focarului din toamna trecută.

Unitatea medicală a fost amendată cu 30.000 de lei pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse de Inspecția Sanitară. Spitalul nu a remediat în termen deficiențele privind respectarea normelor pentru funcționarea secției de arși și nu a asigurat echipamentele necesare pentru apă filtrată în sala de montare catetere.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași a fost sancționat de Direcția de Sănătate Publică Iași pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma focarului izbucnit în septembrie 2025, eveniment care a avut consecințe grave.

În urma controalelor efectuate de Inspecția Sanitară, s-a constatat că unitatea medicală nu a remediat, în termenul stabilit pentru luna decembrie 2025, deficiențele privind respectarea normelor necesare funcționării secției pentru arși și asigurarea echipamentelor pentru apă filtrată în sala destinată montării cateterelor.

Pentru neconformitățile constatate, spitalul a fost amendat cu 30.000 de lei. Totodată, autoritățile sanitare au decis suspendarea activității în cele două saloane destinate îngrijirii pacienților arși din corpul B – ATI, precum și suspendarea utilizării sălii de montare catetere CVC din corpul A – ATI, începând cu 12 ianuarie 2026. Reluarea activității va fi posibilă doar după remedierea problemelor și obținerea acordului DSP.

Gheorghe Diaconu, director Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași

„Într-adevăr am fost amendat dacă am contestat o instanță. Nu am închis secții, am închis într-adevăr jumătate din secția ATI, corpul A, pentru că nu este conform, ca spun așa, și ne luptăm să redeschidem. Cum suntem la locul zis, investiția este undeva între 300 și 500 de mii de euro.”

Conducerea spitalului a precizat că sancțiunea a fost contestată în instanță. De asemenea, reprezentanții unității au explicat că nu a fost închisă integral secția ATI, ci doar o parte a acesteia, respectiv jumătate din ATI corp A, care nu îndeplinește în prezent toate condițiile cerute.

Gheorghe Diaconu, director Spitalul pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași

„Conform opiniei noastre, dar asta va trebui să fie validată și de către proiectanți și de către constructori, într-un an de zile.(0:57)

Potrivit conducerii, lucrările ar putea dura aproximativ un an.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments