Se povestește în târgul nostru că, acum zece ani, domnul Daniel Juravle, cu gluma și buna dispoziție la purtător, i-a trimis un mesaj domnului Măriusicâ Danganică, cunoscut și sub numele de Marius Sorin Dangă:
— „Măriusicâ Danganică, să mă suni când poți!”
Dar telefonul, sărmanul, probabil speriat de importanța apelului sau obosit de politica locală, a rămas mut. Și a stat tăcut, în colțul biroului ca un obiect de decor, lăsându-l pe Juravle să aștepte… zece ani întregi!
Între timp, scaunele politice s-au învârtit, iar Don Costelo, tablagiul șed al județului, stă la locul său, ținând scaunul cu aceeași autoritate cu care își păstorește grădina zoologică de la Victoria City.
Măriusicâ Danganică, randator și răbdător, îi cară mapa lui Don Costelo, privind cu speranță către ziua în care acesta se va retrage să vegheze elefanții și papagalii, lăsând scaunul giudețului liber pentru el.
Și iată că ziua aceea a venit… politica făcând un salt absurd, dar vesel, în viitor. Telefonul, până atunci mut, a sunat.
Dialog ipotetic – Zece ani mai târziu
Telefonul sună.
Juravle (președinte al țării, surprins): Alo? Cine-i?
Măriusicâ Danganică (stăpânul județului, randator, cu zâmbet de ghid de grădină zoologică): Domnule președinte! După lupte seculare și trimiterea lui Costelo la grădina zoologică de la Victoria City, m-am așezat pe scaunul județului… și am zis să vă sun!
Juravle (râzând, cu voce tremurândă de emoție): Păi… am așteptat zece ani! Telefonul ăsta n-a sunat niciodată…
Măriusicâ Danganică: Ce să vă zic? Telefonul probabil era obosit, dar acum sună! Și dacă tot am ajuns, sper să nu uităm să râdem…
Juravle: Absolut! În politică, răbdarea e mai puternică decât orice semnal. Și, uite, în sfârșit, putem să râdem împreună!
Mărisicâ Danganică: Așa e! Și să știți că mapa mea e gata, dar cu umorul la purtător!
Telefonul tace, mulțumit că în sfârșit și-a făcut datoria.
