Ștefan Adrian Popescu Jr., ridicat de mascați! Dezvoltatorul din Iași este vizat într-un dosar cu prejudiciu de 7 milioane de euro

0
963
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Descinderi în forță la Iași, într-un dosar de înșelăciune imobiliară cu un prejudiciu estimat la 7 milioane de euro. Cinci percheziții au fost făcute de polițiști, după ce anchetatorii au descoperit că mai multe apartamente și spații comerciale din același imobil ar fi fost promise spre vânzare de cel puțin două ori, unor cumpărători diferiți. În dosar este vizat dezvoltatorul imobiliar Ștefan Adrian Popescu Jr., fost fotbalist și patron al proiectului Nueva din Iași, care a fost dus la audieri. Polițiștii investighează fapte de înșelăciune în formă continuată, fals în declarații și delapidare. Cercetările vizează perioada 2023–2026, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe probe.

„La data de 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Iași, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, fals în declarații, delapidare și participație improprie la infracțiunea de înșelăciune în modalitatea determinării.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în perioada 2023-2026, o parte din unitățile locative sau spațiile cu altă destinație ale unui imobil, din municipiul Iași, ar fi fost promise spre vânzare de minimum două ori către alte persoane fizice sau juridice, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 7.000.000 de euro.

Perchezițiile au fost efectuate la mai multe imobile din municipiul Iași, iar în urma acestora, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe mijloace materiale de probă.

Un bărbat, de 33 de ani, bănuit de comiterea faptelor, a fost condus la sediul Serviciului de Investigații Criminale Iași, în vederea audierii.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale ai Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJIași.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate