Primăria Municipiului Iași dezminte informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora pistele pentru biciclete sau celelalte amenajări destinate persoanelor cu dizabilități și alergătorilor ar urma să fie desființate. Reprezentanții municipalității precizează că aceste infrastructuri vor fi păstrate, însă unele dintre ele vor necesita adaptări pentru a respecta modificările recente ale legislației privind circulația bicicletelor.
Potrivit Primăriei, pistele existente au fost amenajate în conformitate cu legislația și normele europene în vigoare la momentul realizării lor, fiind avizate de Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Pentru dezvoltarea unei rețele moderne și sigure de piste velo, municipalitatea va contracta în perioada următoare elaborarea unui Masterplan pentru circulația bicicletelor. Documentul, finanțat din bugetul local cu 240.000 de lei, va fi realizat în maximum șase luni și va stabili modul în care municipiul și Zona Metropolitană Iași pot fi conectate prin trasee dedicate bicicliștilor.
Masterplanul va cuprinde hărți, baze de date, prioritizarea investițiilor, ghiduri de proiectare și soluții pentru amenajarea intersecțiilor, urmând să ofere cadrul pentru dezvoltarea unei infrastructuri velo unitare.
Municipalitatea amintește și că proiectul pistelor pentru biciclete din Zona Metropolitană Iași este în prezent în execuție, fiind coordonat de Primăria Iași în parteneriat cu Consiliul Județean Iași și primăriile comunelor Bârnova și Dobrovăț.
Totodată, reprezentanții Primăriei precizează că proiectul pistei de biciclete dintre Rond Agronomie și Campusul Tudor Vladimirescu nu a fost abandonat. Implementarea acestuia este întârziată de unele conflicte de circulație care urmează să fie soluționate prin viitorul Masterplan pentru mobilitatea velo.




























































