La data de 7 iulie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Iași au reținut, pentru 24 de ore, o tânără, de 29 de ani, bănuită de săvârșirea mai multor infracțiuni de înșelăciune. Din investigațiile efectuate până în prezent, a rezultat faptul că în noaptea de 18 spre 19 iunie a.c., respectiv 1 iulie, aceasta ar fi indus în eroare, prin ,,metoda accidentul”, două femei de 74, respectiv 86 de ani, prin aceea că, au fost apelate telefonic de persoane care s-ar fi prezentat medici și le-ar fi comunicat scenarii false privind producerea unor accidente rutiere în care ar fi fost implicați membri ai familiei. În urma acestor apeluri, victimele au fost determinate să predea bani unor persoane necunoscute, cauzându-le un prejudiciu de 11.000 de lei, respectiv 10.000 de euro. În urma activităților desfășurate de către polițiști, tânăra de 29 de ani a fost depistată în municipiul Iași, asupra ei fiind descoperite două telefoane mobile și trei cartele prepay. Totodată, la data de 7 iulie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la imobilul persoanei bănuite de săvârșirea faptelor, fiind descoperiți aproximativ 300 de euro. La aceeași dată, 7 iulie a.c., tânăra a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, astfel că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive a acesteia, pentru 30 de zile.
Abonează-te
Conectează-te la 7est aici
Nu esti autentificat pe 7est sau facebook, nu poti comenta !
0 Comments
cele mai vechi




























































