Iașul, chemat în instanță la Londra

0
85

Municipiul Iași se confruntă cu un proces internațional, după ce un furnizor străin de combustibil a acționat în instanță autoritățile locale, solicitând daune de cel puțin 30 de milioane de euro. Litigiul se judecă în Marea Britanie și are la bază un contract pentru livrarea de cărbune în sezonul rece 2022–2023. În plus față de despăgubiri, firma reclamantă cere și acoperirea cheltuielilor legate de depozitarea unei cantități mari de cărbune, rămasă blocată în port, după ce combustibilul nu a mai fost preluat de către autoritățile din Iași.

Contractul dintre cele două părți a fost semnat în vara anului 2022 și a trecut prin mai multe modificări. Una dintre aceste ajustări, care a vizat suplimentarea cantității inițiale cu 10%, a stârnit controverse și a dus la deschiderea unui dosar penal.

Suplimentarea a fost semnată de un fost viceprimar, deși, la acel moment, municipalitatea nu preluase nici măcar întreaga cantitate prevăzută inițial. Mai mult, prognozele meteo indicau o iarnă blândă, iar centrala termică CET II Holboca nu era funcțională. Furnizorul susține că, din cele 154.000 de tone de cărbune contractate, Primăria Iași a utilizat doar puțin peste 85.000 de tone. Restul de aproximativ 69.000 de tone nu ar fi fost achitate și nici preluate, deși combustibilul fusese deja livrat în portul Constanța. Acolo a rămas blocat o perioadă, generând costuri suplimentare.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments