Mihaela Popa și Liviu Brătescu au lansat șlagărul „O nouă viziune”, hit de mare succes demagogic

0
512
Mihaela Popa si Liviu Bratescu

De puțin timp, Liviu Brătescu și Mihaela Popa formează un cuplu pe scena politică, ambii fiind deschizătorii listelor de candidați ieșeni ai Partidului România în Acțiune pentru alegerile parlamentare.

Foști colegi la PNL, cei doi au plecat din motive diferite, Popa fiind suspendată din PNL pentru opiniile sale privind proiectul România Educată și legile educației, în timp ce Brătescu și-a dat demisia oripilat de faptul că nu i s-a rezervat un loc eligibil pentru a fi sigur de revenirea în Parlament.

Ajunși amândoi în minuscula formațiune politică România în Acțiune, partid susținător al lui Mircea Geoană la prezidențiale, Mihaela Popa și Liviu Brătescu se remarcă deocamdată printr-o hilară obsesie față de expresia „o nouă viziune”. De dimineața până seara, perechea de papagali politici repetă la nesfârșit această sintagmă care probabil îi face să se simtă experți în proiecte de pripășire a Iașului și României pe cele mai înalte culmi de progres și civilizație.

Îi dăm mai întâi cuvântul domnului Liviu Brătescu, bărbatul politic îndrăgostit de viziunea cea nouă:

“Cred cu tărie că România are nevoie de o nouă viziune politică și de o abordare diferită”, spunea Brătescu pe 3 octombrie 2024.

Apoi, pe 14 octombrie, revenea insistent pe aceeași placă:

„Pentru noi, cei care ne aflăm de mulți ani în politică, este necesară resetarea viziunii pe care am avut-o și care ne-a fost indusă de partidele tradiționale. Avem în față un drum lung și anevoios, acela de a repara greșelile constante ale partidelor care s-au aflat în permanență la guvernare. Noua viziune politică trebuie să fie centrată pe… “

Pe 16 octombrie, ce credeți că declara Liviu Brătescu? Revenea la fetișul său lingvistic: „Iaşul are nevoie de o nouă viziune, de un impuls şi de o resetare a vechii clase politice”.

Firește, nici Mihaela Popa nu s-a lăsat mai prejos, preluând din zbor porumbelul noii viziuni politice slobozit de Brătescu.

“Pe 1 decembrie trebuie să ne exprimăm votul într-o manieră conștientă și să alegem o nouă viziune!”, clama Mihaela Popa, cu hotărâre.

Tot Mihaela Popa spunea, în alt context: “Alături de acești oameni cinstiți, energici și cu o viziune nouă, doresc să ofer ieșenilor reprezentarea în Parlament pe care o merită!”

Dar maximul de penibilitate l-a atins Liviu Brătescu, cel care s-a simțit obligat să o perie pe Mihaela Popa folosind, firește, o nouă viziune!

„Cu o experiență îndelungată la catedră, doamna Popa este un profesionist desăvârșit, cu o viziune nouă și este pregătită să facă acest pas în față de dragul colegilor profesori”.

E limpede, cei doi candidați aciuiați pe lângă Mircea Geoană sunt setați pe noua viziune, îndesând-o cât pot ei de adânc în discursul de lemn pe stil nou.

Practic, oamenii s-au adaptat pieței discursurilor și declarațiilor politice care cer musai viziuni noi de prostit alegătorul, că alea vechi au fost deja fumate în alte campanii electorale.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments