Polonezii de la PESA vor construi un depou la Iasi, ca parte a contractului dedicat trenurilor regionale

0
126

Krzysztof Zdziarski, președinte PESA si Stefan Roseanu, presedintele ARF au vorbit la Târgul Internațional pentru Tehnologia Transportului ce a avut loc la Berlin despre cele două contracte de achiziție trenuri regionale și interregionale, semnate cu producatorul polonez.

Responsabilul polonez a subliniat importanța contractului privind achiziția celor 62 de trenuri regionale pentru compania sa și a afirmat că livrarea trenurilor va începe la sfârșitul anului 2025 – începutul anului 2026, urmând ca toate ramele electrice să fie livrate între 2026-2027.

De asemenea, în cadrul acestui contract vor fi construite trei depouri la București, Iași și Cluj, cu 3-4 posturi de lucru fiecare, inclusiv de rezervă, a declarat dl Krzysztof Zdziarski.

Referitor la situația actuală a contractului de 20 de trenuri interregionale, cele două părți au susținut că acest contract trebuie să decurgă normal, în conformitate cu prevederile legale.

La Targul de la Berlin au avut standuri si companii romanesti: Astra Vagoane Călători Arad, Softronic Craiova, Atelierele CFR Grivița București, Benoli Tech, Contrail Machinery, Electroputere VFU Pașcani, Flexibil SRL, Hiarom Invest, RELOC Craiova, Reva Simeria și Softronic Craiova.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments