„Pod aerian” Israel-Ucraina via Aeroportul Bacău. Circa 30.000 de evrei hasidici merg la Uman, în pelerinaj

0
219

HiSky operează duminică, 29 septembrie 2024, zboruri neregulate (charter) pe ruta București – Tel Aviv (Israel) – Bacău – Tel Aviv (Israel) – Bacău – București cu Airbus A330, anunță pagina de Facebook Boarding Pass. Zboruri similare, însă pe ruta București – Bacău – Tel Aviv (Israel) – Bacău – Tel Aviv (Israel) – București vor fi operate în 6 octombrie.

Cel puțin alte patru companii aeriene vor opera în aceste zile peste 100 de zboruri dus-întors neregulate între Tel Aviv (Israel) și aeroporturile din Suceava, Bacău, Iași, pentru a transporta cât mai aproape de Ucraina pelerini israelieni.

Pelerinajul evreilor hasidici la Uman a fost descurajat de autoritățile din Ucraina, care le-au amintit că țara e în război – ca de altfel și de guvernul SUA, de unde ar urma să vină o parte din pelerini. Autoritățile israeliene au precizat și ele că pelerinii vor merge la Uman pe proprie răspundere, potrivit Europa Liberă Moldova.

Uman, aflat la vreo 200 km sud de Kiev, este locul mormântului rabinului Nachman din Breslau, care a trăit în secolul XVIII, fiind unul din fondatorii mișcării evreiești hasidice, și este loc de pelerinaj de peste 200 de ani.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments