Tot mai mulți români își cumpără case în Zanzibar și Egipt, apoi le închiriază. Câți bani câștigă din asta

0
172

Străinătatea devine tot mai atractivă pentru români, mai ales când este vorba despre investițiile imobiliare. Dubai, Egipt, Spania sau Miami, sunt câteva dintre locațiile unde mii de români și-au cumpărat case în ultimii ani. Investiția devine tot mai atractivă: anul acesta cererea a crescut cu 30% pentru investițiile din străinătate, iar cel mai nou paradis imobiliar este Zanzibar.

Alin a vizitat Egiptul până acum de 15 ori, iar ultima dată când a mers nu s-a întors acasă cu mâna goală. Și-a cumpărat o locuință în țara piramidelor, iar în mai puțin de un an a ajuns să dețină 8 proprietăți acolo. Totul a fost gândit ca o investiție, iar acum scoate un profit de 4.000 de euro pe lună.

Alin Cervatiuc: Și ideea e simplă: îl inchiriez turiștilor pe Airbnb sau Booking. Vin oamenii, stau 5 zile, o săptămână, 2 săptămâni, o lună de zile. O garsonieră, un studio bun costă în medie 30.000 euro, 6.000 euro mai costă mobilarea, deci undeva la 36.000, dar eu banii ăștia îi scot în 4 ani de zile pentru că am un randament de 25%/an din închiriere.

Datorită prețurilor mici, Egiptul a devenit un furnicar de români în ultimii ani. Doar in 2024, 20.0000 de români și-au cumpărat case acolo, cu 40% mai mulți decât în 2023.

Ana Maria Udriște, agent imobiliar: Din punct de vedere investițional, proprietățile se valorizează cu 30-31% în fiecare an, ceea ce este extraordinar de bine. Iar din punct de vedere al chiriilor avem o rentabilitate de 10-12%. Ce este foarte interesant este că avem proprietăți cu avans 0% și rate pe 6 ani la dezvoltatori, bineînțeles cu 0% dobândă.Multe proprietăți ale românilor se regăsesc și în Dubai, Bulgaria sau Instanbul, însă pentru unii apetitul pentru investițiile imobiliare a traversat chiar și oceanul. Anul acesta 15 români și-au cumpărat case în Maiami, iar alți 20 și-au cumpărat o locuință în noul paradis imobiliar, Zanzibar.

Andreea Popa, director general dezolvator imobiliar Dubai: În Zanzibar prețurile pleacă de la 239.000 euro pentru o vilă, dar cei care aleg să investească într-un astfel de proiect imobiliar de obicei optează pentru randament anual garantat contractual de 10% din valoarea investiției.

Cererea pentru investițiile în străinătate a crescut cu 30% în ultimul an, din acest motiv tot mai multe firme vin cu oferte.

Cristina Bercea, pr manager, Târgul Național Imobiliar: Cu aproximativ 30-40% a crescut numărul de firme din străinătate prezente în cadrul evenimentului. Portofoliul este foarte variat și românii chiar sunt interesați să investească în străinătate.

Cei care visează la o casă în Dubai trebuie să pregătească un buget de cel puțin 170.000 de euro, sau cine dorește un apartament într-un restort exclusivist plăteste chiar și un milion de euro pentru o locuință.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments