Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” va inaugura cel mai modern cămin din Iași, cu mobilier proiectat de studenții de la Arhitectură

0
193

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va inaugura în luna noiembrie unul dintre cele mai moderne cămine studențești din țară – căminul T6. Acesta a fost modernizat după un efort susținut de către Politehnica ieșeană de-a lungul anilor, 80% dintre fonduri provenind din bugetul propriu. Acesta va avea 141 de camere, toate cu grup sanitar propriu, o capacitate de cazare de 275 de studenți, fiind disponibile și camere pentru persoane cu dizabilități.

La fel ca în fiecare dintre căminele din Campusul studențesc „Tudor Vladimirescu”, și T6 este dotat cu o spălătorie de haine, cu mașini de spălat și uscătoare. Pe fiecare etaj sunt câte două bucătării, dotate cu plite cu inducție, cuptoare ce funcționează cu energie electrică, un frigider și hotă, dar și dulăpioare individuale pentru depozitarea ustensilelor folosite la gătit, pentru ca studenții să le aibă la îndemână de fiecare dată când vor să-și pregătească ceva de mâncare.

„Am fost deosebit de încântat să vizitez cel mai nou cămin din orașul Iași, nu doar pentru că aparține Politehnicii ieșene, ci pentru că oferă condiții cu adevărat la cele mai înalte standarde studenților noștri. Un alt motiv de mândrie este că am reușit să finalizăm și vom da în funcțiune acest cămin folosindu-ne de resursele financiare proprii și ideile sau proiectele studenților noștri. Practic, căminul reprezintă un angajament 100% al nostru și întregește conceptul de campus prietenos, campus verde, campus doar al studenților pe care îl considerăm de câțiva ani”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rectorul TUIASI.

Partea de mobilier, dotările și aranjarea fiecărei camere în parte a fost realizată de către studenții de la Facultatea de Arhitectură „G.M. Cantacuzino” de la TUIASI, în urma consultării cu cei cazați în căminul T7, care are o structură similară și care au putut oferi un feedback direct. Astfel, camerele au mobilier realizat la comandă sau achiziționat de la IKEA și sunt dotate cu frigider propriu, cuptor cu microunde, fiind gândite pentru confortul tinerilor și pentru folosirea fiecărui centimetru pătrat într-un mod cât mai util.

„În cămin există un oficiu IT, dar și vestiar pentru personalul de îngrijire. În camere paturile au fost suprapuse pentru a fi câștigat spațiu, mobilierul are inserat porturi USB, accesul în cămin se va face pe bază de cartelă, există supraveghere video pe toate spațiile comune pentru siguranța studenților, fiind amplasați senzori de detectare a fumului atât în spațiile comune, cât și în camere”, a declarat conf. univ. dr. ing. Lidia Gaiginschi, prorector responsabil de relațiile cu studenții la Politehnica ieșeană.

Mobila a fost proiectată de doi studenți ai Facultății de Arhitectură „G. M. Cantacuzino” care au absolvit în anul 2021: Bogdan Olariu și Cătălina Antăluță. Aceasta din urmă lucrează acum la un birou de arhitectură din Roma, Italia. În T6 vor fi cazați în proporție de 80% studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, dar va avea și un etaj destinat cazării celor mai merituoși studenți de la celelalte 10 facultăți.

„În jurul căminului vom continua cu amenajarea spațiilor de recreere, a spațiilor verzi, și, în condițiile limitării semnificative a traficului auto, vom integra aceste spații într-unul generos, un parc extins dedicat activităților multiple, de la spectacole la sport. În acest mod ne vom reconfirma și întări poziția de «cel mai frumos campus studențesc din țară», o continuă provocare pentru noi”, a punctat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments