12 turbine eoliene Vestas vor fi montate în Ruginoasa: înălțimea fiecăreia va fi de 207 metri

0
266

Un parc eolian cu 12 turbine tip Vestas, care vor fi fabricate în Danemarca, va fi amenajat pe raza comunei Ruginoasa, conform unui proiect inițiat de firma Moldova Eolian SRL Pașcani, companie în care este implicat fostul senator ieșean Florin Constantinescu.

Potrivit unui raport consultat de APIX.ro, parcul eolian, aflat în fază avansată de autorizare, va avea o putere totală de 72 MW. Inițatorul a încheiat contracte de superficie cu Primăria Ruginoasa pentru o suprafață totală de 24 hectare, alte 1,1 ha fiind achiziționate de la persoane particulare.Proiectul urbanistic a fost aprobat anul trecut de către Consiliul Local Ruginoasa și, în prezent, se află în ultimă fază de avizare la Agenția pentru Protecția Mediului. Turbinele vor fi montate pe raza comunei, în intravilanul localităților Ruginoasa, Dumbrăvița, Boldești, Hărmăneștii Vechi și Hărmăneștii Noi, cea mai apropiată locuință fiind la aproape 1 km de o turbină.În afară de montarea propriu-zisă a turbinelor, investiția mai vizează: stații de transformare, rețele electrice de transport, amenajarea unor rețele existente, construirea unor drumuri noi de acces, reabilitarea mai multor drumuri existente de exploatare, îngroparea cablurilor etc.Turbinele eoliene au regim de construire izolat si înălțime maxima de 207 m, iar stația de transformare are regim de construire izolat si înălțime maxima de 10 m. „Turbinele eoliene sunt dotate cu trei pale de rotor. Soluție constructivă este următoarea: turnul tubular din oțel/ turn tubular înalt de oțel/ turnuri hibride din beton/ turnuri din otel cu diametru larg”, se precizează în raportul consultat de APIX.ro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments