Judecătorii au ajuns la termenul 57 în Dosarul „Loteria”, în care Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, e acuzat de o fraudă de 5 milioane de euro/ Cum a fost prezentată știrea la B1 TV, în conflict cu Realitatea

0
148

Tribunalul București a ajuns la termenul 57 în dosarul în care Maricel Păcuraru, patronul Realitatea PLUS, este acuzat de prejudicierea Loteriei Române.

Informația a fost publicată de B1 TV care a transmis însă că judecătorii au amânat de 57 de ori luarea deciziei în cazul lui Maricel Păcuraru, ceea ce reprezintă o diferență majoră.

În fapt, conform portalului instanței, procesul (care figurează pe portal din 8 decembrie 2016) a împlinit 57 de termene, nu de amânări ale deciziei judecătorilor.Dan Lupașcu, unul dintre avocații lui Păcuraru, a declarat pentru reporterul B1 TV că se mai întâmplă să existe astfel de procese lungi: „Sunt dosare și mai vechi”. Asta deşi un astfel de caz, cu amânări ce par fără sfârşit, nu ar trebui să reprezinte o normalitate.

Întrebat dacă s-a cerut prescripția faptelor în acest dosar, Lupașcu a răspuns: „S-a depus un memoriu în sensul acesta”. Și, chestionat dacă se așteaptă la prescripție, avocatul s-a limitat la a spune că se așteaptă la o soluție „legală și temeinică, indiferent care va fi aceasta”, evitând să folosească termenul de „prescripție”. Citește integral articolul publicat de B1 TV.

Context

Postul de televiziune B1 TV, deținut de societatea B1 TV Channel SRL, prin administratorul Sorin Oancea, a transmis în 5 decembrie un comunicat de presă că este supus unei ”campanii de hărțuire extrem de agresivă, exercitată de societățile din grupul Realitatea (TV, online și radio)”.

B1 TV susține că în ultimele săptămâni grupul Realitatea a publicat ”aproape zilnic” articole și știri TV de tip false privind ”convocarea de așa-zise Adunări Generale ale asociaților, cu ordini de zi din cele mai fanteziste, dar care ar avea în prim-plan așa-zisa înlocuire a administratorului societății”.

În realitate, nu a existat nicio Adunare Generală a asociaților societății B1 TV Channel SRL care să vizeze vreun asemenea aspect, potrivit comunicatului citat.

”Pe de altă parte, o serie de documente confidențiale, ce țin de activitatea internă a societății B1 TV Channel SRL au ajuns, cu încălcarea secretului comercial, în mâinile societății concurente care deține postul de televiziune Realitatea Plus. Pe baza acestora, dar acoperind cu rea intenție conținutul real, postul de televiziune mai sus menționat a difuzat o serie de susțineri neadevărate, ce nu au legătură cu conținutul acestor documente și cu reala situație de fapt și de drept”, mai arată reprezentanții B1 TV.”Dorim să asigurăm atât publicul, cât și partenerii noștri comerciali, că B1 TV își va menține independența editorială și va funcționa în aceleași condiții, sub actualul management, urmând să întreprindem toate demersurile legale pentru a opri aceste fapte de concurență neloială”, se mai arată în comunicatul citat.

Firma care editează B1 TV este deținută în proporții egale de Sorin Oancea și afaceristul George Constantin Păunescu, tatăl lui Bobby Păunescu. Grupul Realitatea este deținut de familia afaceristului Maricel Păcuraru, condamnat definitiv la închisoare într-un dosar de corupție.

Realitatea Plus a difuzat mai multe comunicate în care anunță presupuse parteneriate între familia lui Păcuraru și Bobby Păunescu.

Bobby Păunescu a vrut să candideze în 2019 la alegerile prezidențiale, dar candidatura i-a fost respinsă de Autoritatea Electorală pentru că nu a avut numărul necesar de semnături.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments