Originar din orașul botoșănean Flămânzi, Costel Pitorac provine dintr-o familie numeroasă, cu opt copii. Deși copilăria nu i-a fost ușoară, după absolvirea liceului, a venit la București, unde a intrat la Facultatea de Drept. Studentul Pitorac s-a pregătit pentru o carieră de procuror, însă o afecțiune de natură psihiatrică l-a oprit din drumul său.
Acesta și-a abandonat idealurile și a muncit toată tinerețea pentru a-și câștiga traiul zilnic și pentru a-și putea achita chiria, mai întâi ca electrician, apoi ca paznic. Ieșit la pensie, cu un venit mizerabil, Costel Pitorac a rămas sub cerul liber și a început să simtă gustul amar al vieții de om al străzii.
Costel Pitorac a povestit pentru Gândul că, atunci când era angajat la o firmă de pază, ar fi fost desemnat să ocupe funcții de conducere, dar ar fi refuzat aceste posturi deoarece compania pentru care lucra ar fi comis contravenții și infracțiuni.
Nu am vrut să mă las combinat în astfel de situații, eu m-am pregătit pentru a fi un om al legii, nu pentru nesocotirea ei”, mărturisește Costel Pitorac.
În urma acestor inconveniente de la locul de muncă, Costel Pitorac spune că a decis să-și asume viața de om al străzii, pentru a se putea simți liber „de orice dependență de oameni abuzivi, de oameni lacomi”.
De trei ani, Costel Pitorac nu mai are decât hainele de pe el, doarme într-un adăpost pentru oamenii străzii și mănâncă la cantina socială. Scrie de fiecare dată când are la dispoziție o masă și un scaun, în mall-urile, dar și pe băncile din parc.
În rest, Pitorac trăiește așa cum și-a dorit. Liber de orice obligație socială, se plimbă liniștit pe trotuarele din zona bulevardului Mihail Kogălniceanu și vizitează, uneori, diferite instituții ale statului.
De la un om al străzii la autor de poezii
Bărbatul spune că, în adolescență, îi plăcea, în mod deosebit, să citească poezii. Era atras de opera lui Mihai Eminescu, dar și de versurile macabre ale lui George Bacovia. În urmă cu aproximativ 20 de ani, Pitorac a început să se simtă inspirat și să scrie primele sale poezii. Pentru el, scrisul reprezintă „o formă de terapie sau o metodă de disciplinare a gândurilor și sentimentelor haotice”.
Pasiunea lui Costel Pitorac pentru scris a fost descoperită de un asistent social al organizației Carusel, care l-a văzut în timp ce stătea la masă și își scria versurile pe șervețele. Astfel, cu ajutorul organizațiilor CeRe și Carusel, a reușit să lanseze primul său volum de poezii, intitulat „Versuri polimorfe”. Volumul cuprinde opt capitole în care autorul abordează teme precum religia, dragostea, suferința, singurătatea, viața, dar și moartea.
