Polițista care și-a acuzat șeful de hărțuire sexuală, merge mai departe. Dă în judecată Poliția Română

0
820
În urmă cu aproape un an, Antonela Luca, polițistă la Postul de Poliție din localitatea Țibana, județul Iași, îl acuza pe șeful de post Vasile Cojocaru, de hărțuire sexuală.
În acel moment, femeia preciza că pe numele său a început o cercetare disciplinară, după ce și-a reclamat șeful pentru hărțuire sexuală.

Însă, Antonela Luca nu s-a oprit, în ciuda cercetării disciplinare, și își dorește să se facă dreptate. Astfel că, săptămâna aceasta, potrivit  informațiilor de pe portalul instanțelor de jucată, polițista l-a dat în judecată pe Vasile Cojocaru. Mai mult decât atât, Antonela a acționat în instanță și IPJ Iași, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Polițista solicită daune morale.Dosarul a fost înregistrat la 5 octombrie 2022, la Tribunalul Iași, Secţia II civilă de contencios administrativ şi fiscal, relatează Bugetul.ro.

Acuzații grave la adresa șefului său, Vasile Cojocaru
În urmă cu aproape un an, Antonela Luca făcea acuzații grave la adresa lui Vasile Cojocaru. Femeia a povestit celor de la BZI cum au început problemele la locul său de muncă și ce s-a întâmplat.

”După aproximativ 6 luni, colegii au început să-mi spună că domnul Cojocaru afirma că mi-a pus mâna pe picior, că, dacă ar vrea el, cine știe ce mi-ar putea face! Inițial am spus să nu-l bag în seamă, dar, văzând că nu încetează, l-am întrebat dacă este adevărat. El a negat totul, spunându-mi că nu a spus nimic niciodată. Pe data de 25 octombrie 2020, acesta mi-a trimis un mesaj text pe Whatsapp prin care mă întreba câte lucrări am făcut în noaptea în care am fost de serviciu, iar eu i-am spus că nu am reușit să fac pentru că am avut multe sesizări prin apel la SNUAU 112. Imediat după ce am vorbit eu, în prezența colegilor mei, l-a sunat pe șeful Secției (n.r. – Secția Miroslava, de care aparține Postul de Poliție Țibana). Am fost ulterior contactată de către colegii respectivi, care mi-au povestit cele întâmplate. A doua zi am mers la șeful Secției, iar el mi-a răspuns că suntem colegi și trebuie să rezolvăm noi astfel de probleme.

Pe data de 27 decembrie 2020 am primit un mesaj de la domnul Vasile Cojocaru: „Crăciun fericit! Și acum: Bătaia o meriți cu cureaua la…” Nici nu am răspuns, ulterior am mers la șeful IPJ, domul Costel Gîtlan, căruia i-am zis că doresc să plec de la acel Post pentru că situația nu este una tocmai plăcută cu domnul Cojocaru, fără a-i preciza despre ce este vorba. Pe 26 mai 2021 în timp ce mă deplasam la o sesizare 112 împreună cu domnul Vasile Cojocaru și mă aflam la volanul autospecialei de Poliție, acesta a încercat să mă atingă, moment în care l-am întrebat ce face, el a spus că, din greșeală, dar gestul s-a repetat, moment în care am oprit autospeciala și l-am întrebat dacă dorește să coboare.

De asemenea, în timp ce ne deplasam, acesta făcea diferite afirmații la adresa mea. Nu am dorit să reclam acest aspect, întrucât așteptam un răspuns la un raport de mutare. Mai apoi am sesizat conducerea IPJ despre cele întâmplate și am fost chemată la un control intern”, a afirmat, pentru jurnaliștii ieșeni, Antonela Luca.

Ce declarații a făcut șeful Antonelei Luca, Vasile Cojocaru
Vasile Cojocaru a fost contactat, la vremea respectivă, de reporterii ieșeni, acesta precizând că nu știe despre ce acuzații este vorba.

”Nu pot să fac niciun fel de comentariu, nici nu știu despre ce este vorba, dar vă puteți adresa la biroul de presă al IPJ Iași. Nu știu despre ce plângeri este vorba, nu știu despre ce agresiuni fizice și verbale spune ea, eu nu pot să comentez afirmațiile ei. Vă adresați la IPJ și primiți toate lămuririle, doar știți cum e problema la relațiile cu presa, doar prin Inspectorat. Eu nu pot să am niciun punct de vedere pentru că nu știu despre ce este vorba. Nu pot să comentez nimic”, a declarat, în decembrie 2021, Vasile Cojocaru.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments