Copilul unui medic din Iasi, stabilit in Franța, este căutat de polițiștii din două țări după ce a dispărut împreună cu mama lui. Băiețelul ar fi ajuns, ilegal, într-un cătun izolat de lângă Pașcani

0
968

Un medic român din Franța a anunțat autoritățile din această țară că soția lui a dispărut împreună cu băiețelul lor, în vârstă de nouă ani. Femeia ar fi revenit în România și ar fi dus copilul într-un sat izolat de lângă Pașcani, după ce l-ar fi trecut, ilegal, peste graniță, susține medicul.  

Specialist în materie de recuperare medicală, doctorul Bogdan Dionisie era considerat, în 2006, un om realizat. Originar din Iași, acesta nu părăsise orașul natal și alesese să profeseze aproape de casa părintească. Muncea atât la stat, cât și la o clinică particulară, iar în plus preda la Universitatea de Medicină și Farmacie din oraș.

Fiind foarte ocupat, medicul nu reușea să-și facă timp pentru viața personală. Ca urmare, acesta și-a deschis un cont pe un site de anunțuri matrimoniale, iar după mai multe încercări, a cunoscut-o pe cea care mai târziu avea să îi devină soție. Cu zece ani mai tânără, femeia absolvise Teologia, dar lucra ca profesoară de limba română. Cei doi au avut o relație de concubinaj timp de cinci ani, după care, în 2012, s-au căsătorit. Un an mai târziu s-a născut și băiețelul lor.

Era 2016 când medicul a primit o ofertă să plece în Franța pentru a suplini lipsa doctorilor plecați în concediu, pe perioada verii. Acesta și-a luat imediat soția și copilul și a plecat. Cu toate că avea un contract de numai două luni, era sigur că va rămâne în străinătate, mai ales că salariile pentru cadrele medicale erau cu totul altele decât în România. După ce contractul a expirat, românul a fost imediat ofertat de alt spital și așa a rămas definitiv în Franța.

Anchetă deschisă în Franța și Italia

„În Franța, ne descurcam bine financiar. Soția mea nu lucra, dar banii câștigați de mine erau suficienți”, a declarat, pentru Gândul, medicul Bogdan Dionisie.

Medicul a menționat că, odată cu trecerea anilor, relația cu soția lui a avut unele momente de tensiune, în condițiile în care, spune el, femeia ridica, uneori, problema divorțului. În paralel, ar fi existat și unele disensiuni cu părinții soției, oameni fără posibilități materiale, dar și cu sora și fratele acesteia. Sora soției medicului, o fostă rugbistă din Pașcani care a renunțat la sport după ce, în timpul unui meci, a suferit un accident, s-a stabilit și ea în străinătate, după ce s-a căsătorit cu un om de afaceri italian.

În noaptea de 4 spre 5 august, spune medicul, s-ar fi certat din nou cu soția sa. Cei doi aveau deja bagajele făcute, în condițiile în care urmau să plece în vacanță. Femeia ar fi luat băiatul în vârstă de nouă ani și ar fi plecat împreună cu acesta, adăpostindu-se în casa unei prietene. Bogdan Dionisie susține că, în dimineața zilei de 5 august, a mers la Poliție, însă soția lui ar fi părăsit țara, cu toate că nu avea asupra ei actele copilului și ar fi ajuns în Italia cu ajutorul surorii acesteia.

Medicul din Iași a afirmat că, după ce ar fi fost ținut în casa cumnatei sale, din Gavonata, provincia Allessandria, băiatul ar fi fost trecut fraudulos peste graniță și adus în România, la casa bunicilor materni dintr-un sat de lângă Pașcani.

Mama copilului a intentat proces de divorț

Doctorul Bogdan Dionisie a mai spus, pentru Gândul, că polițiștii francezi au luat legătura cu autoritățile italiene, iar în acest moment ar exista o anchetă care se derulează pe teritoriile celor două state.

Acesta a precizat că în România nu există o plângere, însă a menționat că s-a interesat la Inspectoratul Școlar Județean Iași și ar fi aflat că fiul său ar fi fost înscris la școala din Bursuc Vale.

„Poliția trebuie să afle cum a fost scos copilul meu peste graniță deși actele sale sunt la mine și cum a fost înscris la școală, în aceste condiții. Între timp, soția mea a deschis deja proces de divorț la Judecătoria Pașcani”, a mai spus Bogdan Dionisie.

5 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments