A murit dr. Călin Doboș, esteticianul vedetelor

0
643

Medicul gălățean Călin Doboș și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă petrecut pe Podul Basarab din București. Conform informațiilor oferite de polițiștii care au investigat cazul, se pare că Doboș a pierdut controlul direcției de deplasare a motocicletei pe care o conducea, după ce ar fi lovit o bordură în timp ce urca pe podul Basarab. Astfel, a intrat violent într-un stâlp, iar impactul i-a adus sfârșitul.

”La data de 26 octombrie, în jurul orei 12:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe Șoseaua Grozăvești. Un bărbat în vârstă de 48 de ani, a condus o motocicletă pe Șos. Grozăvești dinspre Piața Leu, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a căzut pe partea carosabilă. În urma impactului, conductorului moto i-au fost aplicate manevre de resuscitare la fața locului, din nefericire fără rezultat favorabil, fiind declarat decesul acestuia. Cercetările sunt continuate de către Brigada Rutieră sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului de circulație”, informează Poliția Rutieră.

Originar din Galați, Călin Doboș a fost unul dintre cei mai cunoscuți medici esteticieni din România. A colaborat cu dive din showbiz-ul intern. În urmă cu mai mulți ani, a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru ucidere din culpă și i s-a interzis să își mai practice meseria timp de patru ani. Dr. Doboș i-a făcut o operație de liposucție unei paciente în vârstă de 36 de ani din Brăila, în clinica sa din Galați. Din cauza unor complicații, femeia a decedat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments