Militarii au lansat o campanie de sprijinire a veteranilor de război

0
115

Ministerul Apărării Naţionale organizează, în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi”, împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, o serie de manifestări dedicate „Zilei Veteranilor de Război” – 29 aprilie, în București și în toate marile garnizoane din ţară. Odată cu această dată, a fost lansat site-ul https://veteraniiromaniei.mapn.ro, pagină dedicată veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial ce va reuni povești de viață, informații cu privire la evenimentele dedicate acestora, precum și mărturii din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Campania, inițiată împreună cu mediul de afaceri și societatea civilă, se va desfășura pe parcursul mai multor zile și va include o acțiune de distribuire a unor pachete cadou cu ocazia Sărbătorilor de Paști, pentru toți cei 2.610 veterani de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei opt din Republica Moldova.

În județul Iași, acțiunea va debuta cu sprijinul militarilor Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” și ai Centrului Militar Zonal Iași, miercuri, 28 aprilie, în intervalul 09.30-18.00, în localitățile Hărlău, Cotnari, Deleni, Ierbiceni, Românești, Movileni, Gropnița, Rediu, Popricani, Vlădeni, Aroneanu, Victoria, Trifești, Bosia, Golăești, Tomești, Prisacani, Costuleni unde vor fi distribuite aproximativ 100 de pachete cadou. Joi, 29 aprilie vor fi distribuite alte 100 de pachete în Târgu Frumos, Podu Iloaiei, Lețcani, Strunga, Răchiteni, Stolniceni Prăjescu, Mircești, Mirosloești, Heleșteni, Al. I. Cuza în același interval orar, a transmis Brigada 15 Mecanizată „ Podu Înalt”.

De asemenea, în Municipiul Iași vor fi distribuite un număr de aproximativ 61 de pachete în ambele zile.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments