“Greii” Moldovei s-au întrecut la Iaşi

Competiție de zile mari în “inima” Moldovei. Cei mai puternici dintre cei puternici s-au strâns la Iași pentru a participa la competiția anuală organizată de Oana Hreapcă, la aniversarea sălii de sport pe care o conduce împreună cu soțul ei, Gică Hreapcă. Astfel bărbații au avut ocazia să ridice cele mai mari greutăți, iar fetele să facă cele mai provocatoare genuflexiuni.

0
983
Cupa OANA GOLD GYM

De patru ani, Oana și Gică Hreapcă i-au obișnuit pe sportivii din zona Moldovei să vină la sala de sport pentru a-și testa forțele. Și anul acesta campionii au venit să ridice sute de kilograme la Iași. Pentru bărbați au fost patru probe de împins cu greutatea maximă, iar pentru fete a fost proba de genuflexiuni cu greutate maximă. Astfel că la Open cu greutate maximă a câștigat Emilian Știrbu care a reușit să impresioneze cu 190 de kilograme, iar la fete Ionela Atincăi, campioană multiplă la haltere a ridicat 115 kilograme din genuflexiuni.

Oana Hreapcă„Au demonstrat că sunt cu adevărat campioni. După cum bine știm în zona Moldovei suntem cei mai puternici sportivi. Iar de data aceasta, la cea de-a patra ediție a concursului Cupa Campionilor Oana Gold Gym au câștigat campionii renumiți în acest sport. Din păcate la noi nu se mai organizează aceste competiții ca înainte. Noi am făcut doar o mică parte dintr-o competiție adevărată și încercăm să păstrăm tradiția. A fost cea de-a patra ediție, eveniment aniversar pentru noi, patru ani de când ne desfășurăm activitatea ca centru de fitness. Am vrut să sărbătoresc într-un mod diferit această trecere peste ani și să ofer atât sportivilor din sala noastră cât și altora posibilitatea să demonstreze cât de puternici sunt. Am avut o probă de împins cu greutatea proprie la care au fost 20 de concurenți, a fost sistem open. Am avut împins cu greutatea maximă, acolo ai trei repetări cine împinge cât mai mult, greutatea maximă, iar aici am avut trei categorii 75, 90, 90 plus. La fete am făcut o categorie de genuflexiuni cu greutatea maximă. Printre vedetele acestui concurs a fost cunoscutul Dan Stănescu de la Roman care este intitulat <<Regele flotărilor>>. Am avut o campioană de la haltere, Atincăi Ionela, care se antrenează cu Dănuț Fron. Medaliați de la Campionatul de powerlifting, Petru Florin, medaliați de la culturism, Emilian Știrbu. Nu a lipsit nici Iulian Hreapcă, fiul lui Gică Hreapcă, care continuă tradiția tatălui care acum organizează competițiile”, a declarat Oana Hreapcă, organizator eveniment Cupa Campionilor ediția a 4-a, Oana Gold Gym.

Nu doar probele cu greutăți au fost emoționante pentru participanți, ci și reîntâlnirea dintre sportivi care zeci de ani și-au dedicat timpul acestui sport.

„Cu această provocare anuală, pe care ne chinuim să o organizăm căutând sponsori și sprijin pentru sportivi ne propunem să încurajăm spiritul de competiție, dar și de reîntâlnire cu sportivii. În general ne e drag să ne întâlnim toți și să obținem rezultate cât mai bune, să dăm ce aveam mai bun. Proba cea mai grea a fost împinsul cu greutatea maximă și la categoria cea mai mare unde s-a ridicat 190 de kilograme și a fost o competiție foarte strânsă între Iulian Hreapcă și Iulian Știrbu. Și la fete a fost o competiție mare, am avut opt fete care au dorit să își arate forța. Am fost plăcut surprinsă să văd că au venit, am reușit să le provoc”, a mai spus Oana Hreapcă, organizator eveniment Cupa Campionilor ediția a 4-a, Oana Gold Gym.

 

Vor o sală mai mare

Chiar dacă organizarea concursului a fost una excelentă, organizatorii au totuşi unele nemulţumiri. „Mi-aș dori să obțin o sală mai mare, la noi este foarte greu să poți să organizezi o competiție mai mare și asta pentru că e o sală de fitness și este greu să cuprind toate categoriile. Mi-aș dori să fac competiții pentru mai multe categorii de sportivi, dar și pentru public și asta pentru că au ce vedea. Nu avem suficient ajutor să putem face competiții mai mari. Pentru unii este motivant să își depășească limitele, foarte mulți au venit din plăcere, unii au venit pentru prima dată și au fost foarte încântați, alții au venit în fiecare an. Am văzut dorința de a se autodepăși. Mi-ar plăcea ca de la anul să organizăm competițiile la Casa de Cultură a Studenților unde poate fi un eveniment la care să participe toată lumea”, a mai spus Oana Hreapcă, organizator eveniment Cupa Campionilor ediția a 4-a, Oana Gold Gym.

Cupa OANA GOLD GYM – Ediția a IV- a Demonstrează că ești un adevărat campion!

Împins cu greutatea proprie – o categorie open

1.      Moruz Mihai Bogdan 31 rep.

2.      Dan Stănescu 29 rep.

3.      Petru Florin 27 rep.

Împins cu greutatea maximă cat. 75 kg

1.      Borș Mădălin 120 kg

2.      Dan Stănescu – “Regele flotărilor” 117 kg

3.      Enache Traian 100 kg

Împins cu greutatea maximă 90 kg

1.      Petru Florin 160 kg

2.      Bragaru Ciprian 150 kg

3.      Doina Alin Mihai 140 kg

Împins cu greutatea maxiă cat. 90 kg plus

1.      Emilian Știrbu 190 kg

2.      Hreapcă Iulian 185 kg

3.      Florin Daniel 155 kg

Open cu greutatea maximă – Emilian Știrbu 190 kg

Genuflexiuni cu greutatea maximă – fete

1.      Atincăi Ionela 115 kg

2.      Pițac Elena 110 kg

3.      Alexandra Olariu 102,5 kg

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments