Dragostea a adus-o de la Chişinău la Iaşi

Mihaela Dănilă este o basarabeancă medic rezident la Centrul Regional de Genetică Medicală, care și-a făcut studiile la Chișinău și a cochetat mult timp cu modelingul. A ales să-și urmeze iubirea și a ajuns la Iași, unde muncește, studiază genetică și este mamă a unei dulci fetițe. Am discutat cu ea despre studiile pe care le face și visul pe care-l are după ce-și finalizează rezidențiatul.

0
1185
Mihaela Dănilă

7 EST: Erai la Chișinău studentă la medicină și o prezență cunoscută pe podiumurile din Chișinău. Cum ai ajuns la Iași?

Mihaiela Dănilă: Terminasem Universitatea de Medicină din Chișinău, după care intrasem la rezidențiat. Viața mi-a schimbat planurile pentru că am fost cerută în căsătorie și atunci am luat un an pauză și am susținut examele de intrare la rezidențiat în Iași

7 EST: Cum a început povestea de dragoste care te-a determinat să schimbi totul ?

Mihaiela Dănilă: Noi am făcut cunoștință pe scenă. Eu eram model, iar el era organizatorul evenimentului în cadrul căruia eu participam. Dar relația noastră a evoluat mai târziu pentru că el jumătate de an nu a îndrăznit să mă invite la cafea din bun simț. Dar după ce am fost la cafea, acea cafea a fost magică pentru că a început la ora 12 și s-a terminat la ora nouă seara pentru că nu puteam nici decum să ne despărțim. Și de atunci week-end de week-end drumurile lui au fost din Iași la Chișinău. Timp de un an de zile și cred că a fost prea obositor și s-a hotarât destul de repede să mă ceară în căsătorie. Dar, a fost cel mai frumos an pentru că toate week-end-urile erau rupte din poveste pentru că făceam ceva, mergeam undeva, ne întâlneam cu gașca, timp în care ne distram foarte frumos.

7 EST: Ai intrat la rezindețiat în Iași fiind deja însărcinată?

Mihaiela Dănilă: Eu eram deja la rezidențiat în Republica Moldova, între timp mă pregăteam pentru a intra la rezindențiat la Iași, iar până să intru eram însărcinată deja și atunci am susținut examenele, dar am luat o pauză de un an de zile pentru că am născut-o pe fiica mea. N-am avut curajul să stau doi ani acasă pentru că îmi place să fiu mereu activă. Deși o iubesc foarte mult pe fiica mea, dar consider că pot foarte bine să combin rezidențiatul și cu rolul de mamă.

7 EST: Dacă e să comparăm cele două școli de rezidențiat, de la Chișinău și din România, sunt diferite?

Mihaiela Dănilă: Însuși sistemul medical diferă puțin. Pentru mine din start diferă foarte mult relația dintre medic rezident-doctor. În Iași din start am fost trată ca un coleg, iar dacă la Chișinău în primul an de rezindețiat mergeam la ore și susțineam lucrări, aici nu întâlnesc așa ceva. Aici trebuie să facem anumite proiecte și nimeni nu te pune să înveți ca la școală o temă pentru mâine. La Chișinău mai regăsesc rămășițele școlii sovietice. Aici e mai multă libertate și e o altă abordare.

7 EST: Ce specialitate ai avut în Chișinău la rezidențiat? E aceiași și la Iași?

Mihaiela Dănilă: Eu am ales la Chișinău medicină de familie, la Iași însă am ales genetica.

7 EST: Aveai posibilitatea să faci genetică la Chișinău?

Mihaiela Dănilă: Atunci, în anul în care am intrat la rezidențiat nu era posibil. Acum este, între timp a apărut această specialitate la rezidențiat. Dar știu că sunt la început de drum, au doar un singur rezident pe genetică în Chișinău.

7 EST: Ce înseamă să faci genetică în România? Ce tratează geneticienii?

Mihaiela Dănilă: Mie îmi place foarte mult această specialitate, mai ales că am un șef foarte bun. Este vorba de domnul profesor Eusebiu Vlad Gorduza. Dar, genetica este o specialitate de viitor, fiind o specialitate foarte bună din punct de vedere al dezvoltării medicinii. Sunt foarte mulți pacienți pe genetică, mai ales că la Iași se află Centrul Regional de Genetică Medicală, fiind cel mai puternic centru din țară pentru că aici este pus accentul foarte mult pe clinică. Sunt foarte mulți pacienți, majoritatea ajung la internare în spital cu alte cauze medicale, iar în timpul examinărilor apar anumite suspiciuni și medicii geneticieni găsesc diagnostic pentru multe boli care nu puteau fi identificate de alți specialiști. Însă cea mai frecventă boală pe care o diagnostichează geneticienii de la Iași rămâne a fi sindromul Down. Iar foarte multe cazuri sunt cunoscute încă în perioada de sarcină, iar cei care nu sunt diagnosticați prenatal și ajung să se nască cu sindrom Down au nevoie să ajungă la specialiștii din genetică pentru că sunt luați la evidență și sunt examinați periodic, mai ales că noi cunoaștem ce boli pot să fie asociate acestei patologii, cum ar fi problemele cardiace, probleme cu glanda tiroidă și sunt monitorizați pentru a preveni complicațiile.

7 EST: Pe viitor vrei să lucrezi ca medic genitician în România?

Mihaiela Dănilă: Da, eu asta îmi doresc și acum mă pregătesc pentru a aplica pentu doctorat, pentru că aș vra să fiu și cadru universitar și sper să ajung mai întâi asistent universitar. Desigur, îmi doresc să fiu genitician clinician, dar marea problemă este angajarea în România. Peste hotare este o specialitate foarte întrebată și practic ne așteaptă cu mâinile deschise, în țară treburile stau un pic altfel. Chiar dacă există o lege prin care fiecare spital ar trebui să aibă câte un medic genitician, dar până se aplică aceste modificări mai e de așteptat.

7 EST: Ai început să faci medicină, dar ai îmbinat mult timp medicina cu pasiunea pentru modeling. Cum a fost?

Mihaiela Dănilă: În perioada cât am fost studentă era perfect. Mă ajuta să mă detașez de tot ceea ce vedeam în sălile de curs de la medicină și să mă relaxez în partea artistică unde mă simțeam foarte bine. Acum nu mai am această posibilitate pentru că trebuie să-mi dedic tot timpul medicinei și familei. Dar a fost o etapă a vieții foarte frumoasă și am avut multe de învățat.

7 EST: Și care a fost cel mai mare succes al tău pe care l-ai avut în modeling?

Mihaiela Dănilă: Au fost mai multe momente frumoase care m-au educat și mi-au dat o experiență. Mie îmi place foarte mult podiumul și scena și m-a ajutat să îmi depășesc timiditatea, să vorbesc în fața publicului. Dar pe lângă câteva titluri de Miss, cred că cel mai mare succes este faptul că scena m-a ajutat să-l cunosc pe soțul meu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments