Provocarea lunii ianuarie: Januhairy. De ce femeile aleg să nu se mai epileze

0
410

Januhairy este provocarea de care vorbește toată lumea la începutul anului. O studentă din Marea Britanie a decis s-o lanseze pe Instagram în semn de protest împotriva standardelor de frumusețe și pentru a promova stima de sine.

Laura Jackson, în vârstă de 21 de ani, din Warwickshire, încurajează femeile să nu se mai epileze în luna ianuarie și să-și accepte aspectul natural. Tânăra a lansat Januhairy pentru a strânge bani în scopuri caritabile.

În doar câteva zile, femei din toată lumea au dat curs acestei inițiative și au început să publice pe contul Instagram #Januhairy imagini în care își arată fără rețineri părul de la subraț și de pe picioare.

Laura speră să încurajeze femeile să aibă mai multă încredere în frumusețea lor naturală și să nu le mai fie rușine cu corpul lor. „M-am simțit mai liberă și mai încrezătoare în mine, mulți din jurul meu nu m-au înțeles și nu au fost de acord cu motivul pentru care nu m-am mai ras. Am înțeles că mai avem multe de făcut pentru a fi acceptate pe deplin, cu adevărat”, a mărturisit studenta la arte, potrivit BBC.

Prin această campanie, numită Januhairy (un joc de cuvinte între ianuarie și păr) tânăra speră să strângă 1.000 de lire sterline pentru un program de educație.

Januhairy este inspirat de Movember (combinația dintre cuvintele mustață și noiembrie) când bărbații sunt încurajați să nu se bărbierească – o campanie care strânge fonduri pentru investigarea cancerului de prostată și cel testicular.

Julia Roberts a clarificat gestul de a apărea neepilată la subraţ

Actriţa de 51 de ani a fost surprinsă de fotografi într-o situația stânjenitoare la premiera filmului „Notting Hill“, din 1999. Aceasta a apărut neepilată la subraţ şi a stârnit numeroase reacţii, mulţi catalogând gestul drept unul deliberat, „o revoltă feministă“. Într-un interviu pentru Busy Tonight însă Julia Roberts a explicat că totul a fost „o gafă vestimentară“, nicidecum un gest feminist, aşa cum a fost  interpretat de presă și critici.

De atunci, multe celebrități au făcut astfel de gafe la evenimente mondene, iar numărul lor este uriaș. Iată doar câteva dintre cele prinse pe picior greșit.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments