Una zic și alta fac… USR-iștii au votat pensii speciale pentru Consiliul Concurenței, deși susțin că se opun acestor privilegii

0
168 views

Deputații au votat miercuri un proiect de lege care prevede, printre altele, acordarea de pensii speciale pentru membrii plenului Consiliului Concurenței, în aceleași condiții ca pentru membrii Curții de Conturi. Printre cei care au votat ”pentru” se numără și 24 de aleși USR.

Asta deși aleșii Uniunii au declarat de mai multe ori că nu sunt de acord cu astfel de privilegii și acționează în Parlament pentru abrogarea pensiilor speciale.

Într-o postare pe Facebook, USR a susținut că și-a dat votul… din neatenție.

„Dintr-o neatenție, deputații USR au votat, miercuri, un proiect privind Consiliul Concurenței, care prin amendamentele formulate în mod deliberat ambiguu ca să treacă neobservate, prevedea și pensii speciale pentru angajații acestei instituții. USR s-a opus acestor amendamente în comisii, dar a votat în plen proiectul pentru că era vorba despre transpunerea unei directive europene care se află de un an de zile în Parlament. Împotriva României a fost declanșată procedura de infringement deoarece a întârziat transpunerea acestei directivei. A fost o greșeală pe care o vom repara la Senat. USR va propune eliminarea amendamentelor problematice la Senat și va vota împotriva proiectului, dacă acestea nu sunt scoase din proiect”, se arată în mesajul USR.

Aceștia mai susțin că proiectul ar fi trecut oricum și fără voturilor lor.