Se ascut armele în PSD!

0
2.015 views

Se aleg taberele în PSD Iași

Dacă mâine ar avea loc alegeri pentru șefia PSD Iași, Maricel Popa ar avea cel puțin doi contracandidați redutabili. Unii primari din județ își doresc și ei șefia PSD Iași. De asemenea, o posibilă reîntoarcere a lui Mihai Chirica în PSD este văzută cu ochi buni de către primarii din județ. O surpriză neașteptată este dorința unui edil de comună de a-l înlocui de la șefia PSD pe Liviu Dragnea cu Gabriela Firea.

Reporterii 7 Est au realizat un sondaj de opinie în rândul primarilor PSD din județ. I-au contactat telefonic, pretinzând că sunt de la o companie care realizează un sondaj pentru Partidul Social Democrat cu privire la alegerile pentru numirea preşedinţilor de filială din ţară. În acest context, primarii au fost puşi să răspundă la următoarele întrebări:

1. Sunteți mulțumit de activitatea actualului președinte PSD, Maricel Popa?

2. Dacă se fac alegeri până la sfârșitul anului în PSD Iași, îl mai votaţi pe Maricel Popa?

3. Sunteți interesat să candidați pentru funcția de președinte PSD?

4. Pe cine propuneți pentru șefia PSD?

5. Sunteți de acord cu reîntoarcerea primarului municipiului Iași, Mihai Chirica în PSD?

Au fost contactaţi telefonic peste 20 de primari, adică o treime din numărul de primari cât are PSD în judeţul Iaşi. Unii au răspuns, alții au fost sceptici punând la îndoială veridicitatea sondajului. Potrivit răspunsurilor acestora, Maricel Popa ar avea cel puțin doi candidați puternici dacă s-ar face alegeri pentru șefia PSD Iași.

 

Trei primari vor să intre în luptă

Cel mai hotărât primar care își dorește schimbarea în Partidul Social Democrat este cel din Bârnova, Mihai Bălan. “M-aș propune pe mine, că sunt primar acum. Aș dori să fiu șeful PSD Iași. Aș vrea să fac niște schimbări la București, să nu mai fie Dragnea și să fie Gabriela Firea”, a declarat Mihai Bălan. Asta în timp ce primarul recunoaște că este totuși mulțumit de activitatea actualului președinte PSD, Maricel Popa.

Și primarul de la Schitu Duca, Mihai Mihalache stă pe gânduri dacă îl mai votează pe președintele Maricel Popa. Se pare că liderul PSD analizează cu atenție ofertele electorale, dorindu-și o schimbare. “Depinde ce situație va fi atunci. E normal să mai fie candidați. Deocamdată nu s-a stabilit nici ziua alegerilor, dar e dreptul fiecăruia. Nu am luat încă nicio decizie. Nu am nimic ce să îi reproșez președintelui Maricel Popa. Oricum nu aș face-o la telefon, ci în interior sau față în față”, a spus Mihai Mihalache, primarul comunei Schitu Duca.

În timp ce primarul de la Ciurea, Cătălin Lupu susține că deocamdată președintele Maricel Popa nu are contracandidat, admite că i-ar plăcea să-și fie propriul șef. „Deocamdată nu există o altă persoană. În proporție de 90 % sunt mulțumit de președintele Maricel Popa. În cazul în care domnul Maricel Popa nu va mai candida, mă propun pe mine, în ideea de a-mi fi propriul șef. Deși cred că așa ar începe toate necazurile. Maricel Popa e luptător. Se duce cu avionul la București  și vine cu documentele la braț. A reușit și ne-a promovat proiectele”, a menționat Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea.

 

Fără șansă

Ceilalți primari privesc ca pe o glumă posibilitatea ca un edil de comună să poată câștiga șefia PSD Iași.

 „E o glumă. Sau dacă sunt serioși nu au nicio șansă de câștig. Deci așa și eu aș putea să candidez, e același lucru. Chiar nu îi văd să câștige mai mult de zece voturi. Nu prea văd ca domnul Maricel Popa să aibă contracandidat”, a declarat primarul comunei Moșna, Georgel Popa.

 „Din câte știu sunt mulți care și-ar dori funcția de președinte PSD. Auzeam de Cristian Stanciu, de Mihai Mihalache. Cred că pălăria e prea mare pentru ca primarii să candideze”, spune Ștefan Timofte, primarul comunei Tomești.

 

Stanciu și Câtea, susținuți de primari

În timp ce vicepreședintele PSD, Cristian Stanciu și deputatul Vasile Câtea nu exclud posibilitatea de a candida la conducerea filialei ieșene a partidului, primarii sociali democrați și-au exprimat dorința de a-i susține. Chiar dacă mulți dintre ei îi recunosc meritele actualului președinte PSD, Maricel Popa.

“Sunt mulúmit de activitatea președintelui Maricel Popa, sunt cu el. Dacă nu ar mai candida eu l-aș propune pe Cristian Stanciu”, a declarat primarul comunei Dobrovăț, Cătălin Martinuș.

“Sunt mulțumit parțial de activitatea domnului Maricel Popa. Nu sunt decis încă. Îl propun pe Vasile Cîtea. Propun ca președintele Partidului Social Democrat să nu aibă funcții administrative. Nu poate să administreze și partidul, nu ar avea timp”, a declarat primarul comunei Bălțați, Vasile Aștefanei.

Și primarul comunei Erbiceni s-ar orienta către deputatul Vasile Câtea. “Sunt mulțumit de activitatea președintelui Maricel Popa, îl votăm. Dacă se retrage mă orientez către Vasile Câtea”, a spus primarul comunei Erbiceni, Ionel Lungu.

Viceprețedintele PSD, Cristian Stanciu a luat în calcul posibilitatea de a candida pentru șefia Partidului Social Democrat.

„Având în vedere valenţa democratică a filialei, nu exclud o posibilă candidatură la funcţia de preşedinte, mai ales că experienţa politică, dar şi cea administrativă, dobândită pe parcursul a patru mandate, m-ar recomanda pentru o astfel de poziţie“, a anunțat vicepreşedintele PSD, Cristian Stanciu.

Victorel Lupu, în “cărți”

Primarii spun că au de unde să își aleagă președintele care să îi reprezinte la nivel național. În cazul în care Maricel Popa nu va candida, unii lideri PSD susțin că îl vor vota pe Victorel Lupu.

„L-aș vota pe președintele Maricel Popa că s-a luptat să aducă bani. Însă dacă nu ar mai candida, l-aș vota pe Victorel Lupu. Din punctul meu de vedere este bine să fie înțelegere. Când într-o familie trag amandoi la aceeași căruță este bine. Când unul trage într-o parte, celalalt în alta, totdeauna nu iese treaba cum trebuie. Trebuie să fie unitate că să putem continua proiectele pe care le avem”, a declarat Gheorghe Ștefurac, comuna Holboca.

„Sunt mulțumit de președintele Maricel Popa. În cazul în care nu va mai candida îl voi propune pe Victorel Lupu”, a declarat Ștefan Matei, primar comuna Mogoșești Iași.

Ministrul Cominicațiilor, Bogdan Cojocaru este susținut la Iași de primari.

“Am înțeles că domnul Maricel Popa are contrcandidați. Eu îl susțin, însă dacă nu va mai candida eu îl propun pe Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicațiilor”, a declarat primarul comunei Cozmești, Petrică Baltag.

Asta în timp ce mulți dintre primari nu au dorit să comenteze până nu primesc sfatul actualului președinte PSD, Maricel Popa.

 „Tot pe el îl votez. Nu are contracandidat. <<Dacă nu mai candidează pe cine ați propune?>> Trebuie să mă gândesc. Să vorbesc și cu domnul președinte. Ceilalți nu au șanse”, a declarat primarul comunei Cristești, Constantin Bolohan.

 “Nu dau relații în legătură cu activitatea unui șef sau unui ales. Nu dau nicio informație sau relație cu privire la astfel de probleme. Vom decide în comitet. Nu fac comentarii”, s-a abținut primarul comunei Răducăneni, Viorel Ilie. 

Îl vor înapoi pe Mihai Chirica?

Întrebați despre ce părere au dacă primarul municipiul Iași, Mihai Chirica se va reîntoarce în PSD, majoritatea primarilor au părut încântați de idee.

 „Eu nu am o problemă cu Mihai Chirica. Mie mi-a părut rău că a plecat din PSD, ca om. Dar nu depinde de mine acest lucru. Eu am avut relații bune cu toți președinții. De regulă, primarii sunt ca niște femei care sunt nemulțumite și își doresc din ce în ce mai mult. Nu sunt așa de implicat politic că eu am problemele mele din comună. Dar dacă vor fi contracandidați și este cineva mai puternic și mai bun mă voi gândi. Deocamdată domnul Maricel Popa ne reprezintă cu brio”, a mai spus primarul comunei Tomești, Ștefan Timofte.

 “Eu nu văd posibilitatea să se întoarcă în PSD, decât dacă reușesc să se așeze la o masă cum fac oamenii politici adevărați, găsesc o cale de dialog. Eu aș fi de acord pentru că este primarul Iașului. Nu a ajuns întâmplător, este un om cu experiență, un om care știe să vorbească, are în spate destule proiecte duse. Mie mi-a părut rău în momentul în care nu au reușit să comunice între dânșii”, a mai spus primarul comunei Moșna, Georgel Popa.

 „Eu am fost un mare simpatizant al lui Mihai Chirica. Un mare susținător, însă e problema dumnealui”, a mai spus priamrul comunei Erbiceni, Ionel Lungu.

 „La nivelul acesta trebuie să aibă acces la conducerea județului. E analiză aici și nu pot să spun acum, da sau nu. Eu sunt unul dintre cei care m-am opus să fie exclus dar în același timp, după o perioadă, constat că merită sa rămână exclus pentru toate declarațiile și șicanele pe care le face. Cred că foarte mulți primari ar avea un mare semn de întrebare dacă ar fi de acord, dacă li se cere părerea”, a mai spus primarul comunei Ciurea, Cătălin Lupu.

 „Nu eu trebuie să fiu de acord. Acolo, vedeți dumneavoastră, lucrurile stau altfel. Partidul are forum, care acolo se decide. Eu dacă m-aș pronunța nu s-ar ține cont de decizia mea”, a mai spus primarul comunei Schitu Duca, Mihai Mihalache.

 „Nu pot decât să le mulțumesc celor care doresc să mă întorc în PSD, că au avut încredere în fostul președinte PSD. Nu am ce căuta în acest moment în PSD, cât timp este Liviu Dragnea. Nu pot să îmi încalc propriile mele principii morale. Pot însă să le spun, să aibă mare grijă că pe cei care a pus mâna Dragnea sunt compromiși. Și nici ei nu vad binele acestui partid și să nu uite că Maricel Popa nu este membru PSD, ci chiar a candidat împotiva social democraților”, a declarat primarul municipiului Iași, fost membru și președinte PSD, Mihai Chirica.

„Cu siguranță voi candida pentru șefia PSD, atunci când vor fi alegeri la conferința județeană. Am realizat și am reușit în doi ani de zile să încep proiecte importante pentru județul Iași și vreau să continui proiectele. Mă lupt foarte mult pentru dezvoltarea județului, și, bineînțeles că orice concurență naște progrese. Nu voi da înapoi, cu siguranță voi candida și mi-am anunțat și candidatiura. Eu îi aștept și pe primari, dar îi anunț că eu voi candida și voi face echipă cu oricine. Cât despre Mihai Chirica, în momentul de față nu se poate întoarce în PSD”, a declarat președintele interimar al PSD Iași, Maricel Popa. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here