Costel Alexe se pozează cu zebre maro

    0
    2.199 views

    Da, știu că așa-zisul șef județean al liberalilor ieșeni, deputatul Costel Alexe, e un băiet care a fost distribuit de soartă într-un film greșit : în loc să spele mașini ori să dirijeze circulația în intersecții, a ajuns parlamentar  și președinte al PNL Iași, ca să facă de rușine un oraș unde prefect și rector al universității a fost, cîndva, liberalul pe nume Constantin Stere. Nu-ți chinui memoria, Costele, nu era neam cu Costică Șerban . Nu, nici cu „ stereo „ n-are vreo legătură.

    Nu e nici o mirare, deci, că-Costel-liberalul-minune se laudă pe Feisbuc, patriotic, că a făcut o poză cu un ditamai viceprim-ministru din Republica Moldova. Prilej cu care o arde pe integrărisme europene și frățescării tricolore. Mai să zici că alde liberalii lu’ Costel au rezolvat cu omu’ din poză să facă re-unirea Basarabiei cu Romînia. Așaa, mîine, pe la zece ș-un sfert, ca să nu se trezească oamenii ăia prea devreme.

    Dacă n-ar fi doar un costum umblător, liberalul de carton Alexe ar fi aflat demult ceea ce știu și curcile de la școala profesională de sculeri-matrițeri politici : omul cu care s-a pozat, Iurie Leancă, e doar un băiat de curte al oligarhului Plahotniuc, miliardarul care conduce autoritar, din semi-umbră, Republica Moldova. Miliardar care a intrat în politică după ce a cumpărat un partid mic și l-a pus în fruntea lui pe un mare mahăr comunist al regimului anti-romînesc condus de generalul Voronin.

    Deci , Costele, data viitoare mai bine faci o poză cu șapca lui Iuri Gagarin. Ori cu cotețul cățelușei Laika. Nț, ăștia nu-s neam nici cu Gagarin Stănescu de la Ciurea, nici cu „ like „ -ul. Da’ și șapca, și cotețul au mai multă minte decît un liberal-șef umplut cu paie.

    Lucian Postu

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here