Maricel Popa: „Mihai Chirica este membru al PSD Iași. A venit momentul ca unii colegi din partid să se maturizeze.”

0
2.212 views

Poate că niciodată PSD nu a provocat atâta freamăt în spațiul public, precum a făcut-o în ultima perioadă. Totodată, Maricel Popa conduce o filială în care se duc lupte intestine și împărțită în tabere. Acesta a răspuns provocării celor 7 întrebări, nu a ezitat să-l apere pe Dragnea, despre care spune că este un politician de carieră și un foarte bun strateg, dar și pe colegii din Parlament, cerând ca aceștia să nu fie puși la zid. Din discuția cu președintele CJ deducem că relația cu Mihai Chirica rămâne tensionată, că Autostrada Iași – Tg. Mureș rămâne un deziderat ireal, dar și că urmează investiții ce vor conduce la dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași.

  1. Dragnea dă foc la țară, iar PSD îl urmează orbește ca o armată de tâmpiți. Chiar nu sunteți în stare să guvernați o țară, cu sau fără Dragnea? Ce să înțeleagă românii care v-au dat votul cu speranța unor zile mai bune?

Maricel Popa: Multe dintre lucrurile apărute în spațiul public zilele trecute au exagerat o anumită stare de fapt. În cadrul întrunirilor avute la nivel național s-a insistat pe respectarea programului de guvernare astfel încât accentul să fie pus pe bunăstarea românilor și demararea proiectelor de investiții. Trebuie să recunoaștem că, spre deosebire de alte formațiuni politice, PSD este singurul partid care a pus pe masă un program de guvernare foarte bine structurat  și unitar.  De aceea este nevoie de unitate și coeziune la nivelul partidului. În ceea ce-l privește pe Liviu Dragnea consider că este un politician de carieră și un strateg foarte bun.

  1. PSD Iași s-a situat de partea lui Dragnea în conflictele cu foștii premieri. Ce a obținut Iașul susținându-l pe Dragnea?

Maricel Popa: Nu cred că este potrivit să  discutăm despre poziționarea organizației de la Iași într-un context de negociere atât timp cât programul de guvernare a fost conceput pentru toți românii. Dar avem totuși un ministru, 2 secretari de stat și 2 președinți de agenții naționale, tot cu rang de secretar de stat, cei mai mulți reprezentanți pe care i-a dat Iașul în același timp.

  1. Autostrada Iași – Tg Mureș este cea mai importantă doleanță a Regiunii de Nord Est. Președinții de filiale PSD din Moldova nu sunt în stare să pornească acest proiect. De ce parlamentarii din regiune nu boicotează în bloc majoritatea din Parlament până nu se obține finanțarea pentru autostradă? Ce aveți de gând să faceți?

Maricel Popa: Sunt de acord cu faptul că auostrada reprezintă cel mai mare proiect al regiunii menit să  faciliteze o dezvoltare accelerată a tuturor județelor din Moldova. Din păcate, în urma analizei efectuate de reprezentanții Ministerului Transporturilor și a dezbaterilor purtate cu societatea civilă, au fost identificate o serie de inconveniente care în acest moment împiedică continuarea demersurilor în ritmul pe care ni l-am dori. Am primit asigurări că în acest an se lansează  procedurile de proiectare și execuție pentru tronsonul Iași-Tg. Neamț. Nu s-a renunțat niciodată la varianta Iași-Tg. Mureș și sperăm că lucrurile vor decurge în final în favoarea conectării printr-o autostradă a Moldovei cu Ardealul.

  1. Guvernele PSD au tăiat Iașul de pe hartă la împărțeala bugetului. Toți parlamentarii de Iași au acceptat cu capul plecat această situație. Ca președinte de filială care a dat 9 parlamentari cum puteți accepta această bătaie de joc?

Maricel Popa: Să nu-i punem la colț pe parlamentarii ieșeni. Consider că, fiecare dintre ei, într-un fel sau altul, își dorește ce e mai bine pentru județul nostru.

În vara anului trecut, Iașul a primit a doua tranșă din  PNDL I  adică 71  milioane euro. Prin PNDL II am adus suma de aproximativ 185 milioane euro. Sunt proiecte depuse de autoritățile locale și județene care vizează modernizarea, reabilitarea și construirea de școli, gradinite și creșe, modernizarea unor drumuri comunale si judetene, modernizare de poduri și podețe, înființarea și construirea de dispensare medicale umane , realizarea de sisteme de alimentare  și distribuție apa- canalizare. Să nu uităm nici de sumele contractate de Consiliul Judetean pentru proiectele din fonduri europene,  adică 146 de miloane de euro și aș aminti drumurile  interjudețene  Iași –Suceava și Iași –Botoșani, modernizarea Spitalului de Copii Sfânta Maria , reabilitarea muzeelor Vasile Pogor și Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul.

În total vor ajunge la Iași peste 400 milioane euro.

  1. Aeroportul Iași este miză de dispută și de scandal încă de la începutul mandatului dvs. Ce se întâmplă acolo și ce aveți de gând să faceți cu acest obiectiv strategic al județului?

Maricel Popa: Aeroportul Iași are acum un consiliu de administrație format din specialiști  care  au prezentat deja planurile de dezvoltare. Consiliul Județean, conform legii, nu se poate implica în managementul regiei. Se lucrează acum pentru identificarea surselor de finanțare care să permită construirea unui nou terminal, a zonei cargo și extinderea spațiilor de parcare.Să-i lăsăm pe cei abilitați să-și spună cuvântul.

  1. Din punct de vedere politic PSD Iași a devenit o comunitate de grupuri cu interese diferite. Nu mai există acea unitate de monolit cu care ne obișnuisem. Primarul Chirica este în opoziție față de partid, dar conduce Primăria Iași prin PSD, parlamentarii au fiecare agenda proprie, ceilalți primari s-au organizat în mai multe grupuri și acționează independent. Ce să înțelegem noi, ieșenii, din această situație?

Maricel Popa: Organizația  PSD  Iași a traversat o perioadă  mai dificilă prin schimbarea unor lideri într-un timp relativ scurt. Consider că acum lucrurile s-au așezat și tind spre normalitate. Devenim încet, încet o echipă unită în care parlamentarii, primarii, președinții de organizații, tinerii din structurile de tineret au înțeles că aceasta este singura soluție pentru a putea duce la bun sfârșit proiectele comunității ieșene la care ne-am angajat împreună.

  1. Așa cum spuneam, primarul Mihai Chirica reneagă PSD-ul, dar conduce primăria prin intermediul majorității asigurate de acest partid. Relația dvs, a parlamentarilor și a primarilor din județ cu ”enclava” Chirica nu este una strălucită. Care este strategia partidului în ceea ce privește Primăria și Consiliul Local? Îl susțineți în continuare pe Mihai Chirca sau pregătiți alt candidat?

Maricel Popa: Consilierii locali îi reprezintă  pe  ieșeni și nu o persoană sau o formațiune politică, motiv pentru care aceștia susțin proiectele Iașului. Nu am pus niciodată orgoliile politice înaintea intereselor comunității. Mihai Chirica este membru al PSD Iași. A venit momentul ca unii colegi din partid să se maturizeze.

Rareș Neamțu

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here