Lovitură cruntă pentru un mare constructor. Iasicon, interdicție la contracte cu statul

0
1402

ApaVital a publicat un document în care precizează că a sancționat firma Iasicon deoarece nu a respectat contractul pentru modernizarea rețelei de canalizare la Hârlău  ApaVital SA a sancționat firma Iasicon cu suma aproape 200.000 euro pentru întârzierea lucrărilor, iar potrivit Legii ar putea primi interdicția de a mai contracta lucrări finanțate cu bani publici

Lovitură cruntă pentru SC Iasicon SA, una dintre cele mai mari firme de construcții din județul Iași. Astfel, furnizorul ieșean de apă potabilă ApaVital SA a notificat zilele trecute Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) în legătură cu faptul că a sancționat firma Iasicon, deoarece a întârziat lucrările de modernizare a sistemului de canalizare din Hârlău.

„Inițial durata de execuție a execuție a lucrărilor a fost de 27 de luni, aceasta fiind prelungită cu aproximativ 10 luni astfel încât termenul de finalizare s-a prelungit până la data de 13.02.2016. Cu toate acestea, data la care s-au terminat efectiv lucrările a fost de 26.07.2016 când a fost întocmit procesul verbal de recepție a lucrărilor”, au transmis săptămânalului 7Est, reprezentanții ApaVital. Același document mai precizează că pentru lucrările înregistrate, SC Iasicon SA a fost penalizată cu suma de 779.332 lei. Documentul publicat de ApaVital în SEAP poartă denumirea de „document constatator” și, potrivit legislației în vigoare, societățile comerciale vizate de asemenea sancțiuni ar putea primi interdicția de a mai contracta lucrări finanțate din bani publici.

Contractul dintre Iasicon și ApaVital pentru modernizarea sistemului de canalizare în orașul Hârlău a avut o valoare de 7.793.321 lei și a fost încheiat la data de 10.05.2013.

Iasicon a fost anunțată încă din luna iulie a anului trecut, tot prin intermediul SEAP, că ar putea primi o asemenea sancțiune însă pentru că lucrurile nu s-au remediat zilele trecute ApaVital a  transmis decizia finală luată în această problemă.

S-au lăudat că lucrează cel mai rapid

Sancțiunea pare a fi îndreptățită, deoarece în luna mai a anului 2012, Iasicon a adjudecat licitația pentru modernizarea sistemului de canalizare din orașul Hârlău, deoarece a oferit cea mai mică perioadă de execuție și un preț ceva mai mic decât ceilalți competitori. Firma lui Sinescu a câștigat această licitație pentru că s-a oferit să finalizeze lucrările în 27 de luni. Asta în condițiile în care termenul maxim de execuție tolerat de contractant era de 36 de luni. Ori, după cum s-a arătat și mai sus, Iasicon a întârziat finalizarea lucrărilor. Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Sectorial de Mediu a fost de 7.793.321 lei adică circa 2 milioane euro din care circa jumătate din sumă a fost alocată din fonduri europene iar diferența a fost asigurată de Guvernul României și Apavital. Conform proiectului, cu ajutorul fondurilor europene, urma să fie extinsă rețeaua de canalizare în orașul Hârlău pe o lungime de 7,3 km, trebuia reabilitat 1 km de rețea și executate 7 stații de pompare.

Întârzieri și la Podu Iloaie

Reamintim că anul trecut Iasicon SA a primit o sancțiune similară și pentru că a întârziat lucrările de modernizare a rețelei de apă și canalizare în orașul Podu Iloaie. În luna martie a anului 2013, asocierea dintre SC Iasicon SA și E.M.I.T-Ercoli Marreli Impianti Technologici a câștigat licitația pentru modernizarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașul Podu Iloaie. Astfel, cu ajutorul unor fonduri europene în valoare de circa 3,5 milioane euro trebuiau realizate lucrările de extindere și reabilitare a rețelei de canalizare în Podu Iloaiei și Scobâlțeni cu 13,3 km, de aducțiune de apă în Scobâlțeni pe o rețea de 2,3 km. De asemenea, trebuia extinsă și reabilitată rețeaua de apă în Podu Iloaiei și Scobâlțeni pe o lungime 5,2 km urmând a fi realizate două stații de pompare apă potabilă noi în ambele localități. De asemenea, pentru rețeaua de canalizare trebuiau realizate un număr de 7 stații de pompare și asta deoarece și orașul Podu Iloaie se află într-o zonă colinară. În monedă românească valoarea totală a contractului finanțat din fonduri europene s-a ridicat la suma de 14.683.353 lei. Deoarece la această licitație ofertele de preț nu s-au înregistrat diferențe de preț foarte mari între ofertanți firma lui Sinescu a câștigat această licitație tocmai pentru că s-a angajat să finalizeze lucrările de la Podu Iloaie într-un termen de 17 luni. Cu toate acestea, deși lucrările au demarat în luna iunie a anului 2013, proiectul a fost recepționat abia după 3 ani la data de 13.05.2016. Pentru întârzierea înregistrată, Iasicon a fost obligată să plătească o penalizare de 1.468.335 lei.

Titel Sinescu nu a răspuns apelurilor telefonice ale jurnaliștilor 7 Est care au dorit astfel să obțină un punct de vedere de la firma Iasicon.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments