Am aflat că avem un deputat de Iași, Vasile Axinte, doar când a fost declarat incompatibil…

0
273

Deputatul PSD de Iaşi, Vasile Axinte, riscă să-şi piardă mandatul. Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a comunicat miercuri că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în care era viceprimar al oraşului Paşcani.

Potrivit ANI, în anii 2012 şi 2013 între municipalitatea păşcăneană şi o firmă la care Axinte era asociat s-au desfăşurat mai multe operaţiuni comerciale. Axinte a anunţat ieri că va contesta decizia.

În cazul în care deputatul şi-ar pierde mandatul, următorul pe lista PSD este şeful TSD Iaşi, Bogdan Cojocaru (actual consilier judeţean).

„În perioada 2012 – 2013, SC Rom-Elada SRL (societate în cadrul căreia persoana evaluată a deţinut funcţia de administrator şi calitatea de asociat) a desfăşurat operaţiuni comerciale cu Primăria municipiului Paşcani, judeţul Iaşi, prin emiterea unui număr de 16 facturi fiscale reprezentând plata pentru furnizarea de bonuri valorice de carburant, în valoare totală de 54.300 lei, Vasile Axinte încălcând astfel dispo­ziţiile art. 90, alin. (1) din Legea nr. 161/2003“, se arată în comunicatul ANI.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments