Bătaie pe terenul de lângă Palatul lui Cuza de la Ruginoasa. Primăria se ia la trântă cu Guvernul

0
481 views

„Monstruoasa coaliţie” birocratică de la instanţă aduce aminte de zâzaniile din timpul domniei lui Cuza. Primăria comunei susţine că aproape jumătate dintr-un teren administrat de Complexul Muzeal Moldova îi aparţine şi îl revendică în instanţă. La bară este chemat şi Guvernul, somat să repare nedreptatea.

 

Peste 6 hectare de teren din apropierea Palatului Cuza de la Ruginoasa au adus în faţa judecătorilor Primăria din comună, Complexul Muzeal Naţional Moldova (CMNM), Guvernul, Statul Român prin Ministerul de Finanţe şi Ministerul Culturii.

 

Prea mult

Terenul din Dumbrăviţa, unul dintre satele comunei, pe care se află două iazuri, păşune, pădure şi popasul turistic „Alexandru Ioan Cuza” se află în proprietatea Statului şi în administrarea Complexului Muzeal. Însă, Primăria Ruginoasa susţine că proprietatea a fost dintotdeauna în domeniul public al comunei, iar, în afară de 8,63 hectare de teren aferente Palatului Cuza, Complexul nu mai deţine nicio altă suprafaţă în zonă. Acest lucru ar fi reieşit şi din registrele cadastrale din 1987, potrivit instituţiei.

 

 Complexul care administrează Palatul de la Ruginoasa, la judecată

În plângerea adresată instanţei, reprezentanţii Primăriei Ruginoasa susţin că situaţia s-ar fi schimbat după ce, în anexa unei hotărâri de Guvern din 2010, referitoare la datele de identificare privind bunurile aparţinând domeniul public al Statului, aflate în administrarea Complexului Muzeal Naţional Moldova, a fost înscris Palatul Memorial „Alexandru Ioan Cuza” cu de 3.085 metri pătraţi suprafaţă construită şi 147.698 metri pătraţi de teren aferent, dobândiţi în baza unei hotărâri a Consiliului Judeţean Iaşi din 1980. Însă, actul din urmă cu 36 de ani nu ar face nicio referire la vreo suprafaţa de teren, arată Primăria.

 

Intabulare respinsă

 „Complexului Muzeal Naţional Moldova nu i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenurilor prin vreo hotărâre judecătorească, nu i-au fost vândute sau donate suprafeţele de teren şi nu cunoaştem împrejurarea potrivit cărora în administrarea acestuia s-ar afla suprafaţa totală de 147.698 metri pătraţi, deci cu un plus de 61.360 metri pătraţi faţă de suprafaţa reală evidenţiată de documentele cadastrale în vigoare, care este de 86.388 metri pătraţi”, se arată în plângerea Primăriei Ruginoasa.

 

 „Terenul întotdeauna a fost al nostru. Nici Palatul nu a făcut nimic acolo şi a ajuns, practic, depozit de gunoi. Vrem să realizăm ceva frumos, având în vedere că terenul este în centrul comunei” Dănuţ Nechifor, primarul comunei Ruginoasa

Cu toate acestea, în 2013, a fost intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului şi dreptul de administrare în favoarea Complexului Muzeal pentru 147.698 metri pătraţi de teren, din care fac parte şi cei peste 61.000 de metri pătraţi revendicaţi de cei din Ruginoasa. Aceştia au cerut intabularea suprafeţei în favoarea Primăriei Ruginoasa, dar, un an mai târziu, li s-a respins documentaţia, constatându-se că terenul se suprapune cu un alt amplasament „datorită existenţei mai multor acte juridice diferite pentru acelaşi amplasament”.

 

Citește și Șeful de post din Sinești, frate cu tâlharii: 200 de lovituri primite de un student în 5 minute. Poliţia ţine partea bătăușilor

 

Primăria cere daune

Prin umare, Primăria a cerut Curţii de Apel Iaşi anularea parţială a hotărârii de guvern din 2010 şi obligarea Guvernului şi a Ministerului Finanţelor Publice de a emite acte administrative care să conducă la restabilirea situaţiei anterioare intrării în vigoare a actului normativ în ceea ce priveşte terenul din Ruginoasa. Mai mult, Primăria solicită şi 100.000 de lei daune de la Finanţe, Ministerul Culturii şi Complexul Muzeal Naţional Moldova pentru că cele două iazuri de pe terenul de 61.000 de metri pătraţi care nu au putut fi puse în circuitul turistic de agrement.

„O să urmăm procedura legală. Ne vom prezenta în instanţă cu actele, iar instanţa va lua o decizie”, a declarat Lăcrămioara Stratulat, managerul Complexului Muzeal Naţional Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here