Bârlădeancă salvată la limită din masivul Ceahlău. Leșinase din cauza epuizării

0
113

O femeie în vârstă de 56 de ani, din Bârlad – judeţul Vaslui, a fost salvată, în noaptea trecută, din masivul Ceahlău, de salvamontişti, după ce a leşinat din cauza epuizării.

 

Şeful Serviciului Salvamont, Raul Papalicef, a declarat, astăzi, presei, că apelul de urgenţă a venit în jurul orei 20.00, de la prietenii victimei cu care aceasta se afla pe munte.

 

Turiştii au parcurs un traseu mult prea greu pentru pregătirea lor fizică, din Durău spre cabana Dochia şi apoi înapoi spre cascada Duruitoarea, iar femeia a intrat în stare de epuizare fizică avansată şi apoi în stare de şoc.

 

„Practic, din relatările celor care au iniţiat apelurile de urgenţă, după mai multe reprize de vomă, aceasta s-a prăbuşit pe potecă acuzând şi probleme respiratorii. Ajunsă la faţa locului, echipa Salvamont a intervenit cu oxigen şi după ce s-a constatat că victima intrase în hipotermie uşoară, a iniţiat şi procedura de prim ajutor pentru această situaţie. Transportul a fost foarte dificil atât datorită întunericului cât şi faptului că victima a trebuit transportată în decubit lateral, adică în poziţie de siguranţă pentru a preveni înecul cu vomă. Până în staţiunea Durău a mai avut încă patru reprize de vomă violentă”, a declarat Raul Papalicef.

 

În jurul orei 23,00, victima a fost predată unui echipaj de la Ambulanţă care a transportat-o la spital.

 

Raul Papalicef a atras încă o dată atenţia turiştilor că „legile nescrise ale muntelui spun că traseul se alege funcţie de condiţia fizică a celui mai slab din grup iar lipsa completă a echipamentului poate conduce chiar la pierderea de vieţi omeneşti”.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments