Biblioteca „Altfel” în Săptămâna Altfel. Activități la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași

0
340
FOTO: Ziarul de Iași
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași
În perioada 18 – 22 aprilie 2016, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași organizează în cadrul Programului național Școala Altfel o serie de activități destinate elevilor și preșcolarilor de toate vârstele. Din program nu vor lipsi tururile ghidate ale bibliotecii, atelierele creative sau de informare. În premieră, Biblioteca va organiza și vizite ghidate la obiective turistice din Iași.

 

Prietenie Altfel… pe o sfoară. Secția de Împrumut pentru Copii așteaptă îi așteaptă pe cei mici pentru a ilustra poveștile îndrăgitului scriitor danez Hans Christian Andersen. Activitatea se derulează în cadrul proiectului „PRIETENIE ALTFEL… pe o sfoară” și se desfășoară simultan în zece biblioteci județene, la inițiativa Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov. Propriu-zis, în cadrul activității, copiii vor viziona o prezentare cu viața și opera lui H. Ch. Andersen, vor lectura poveștile propuse, apoi vor realiza ilustrațiile/desenele. La finalul săptămânii, 70 dintre desenele realizate de copii vor fi selectate și ulterior expediate către cele nouă biblioteci județene partenere (câte șapte pentru fiecare bibliotecă implicată în proiect), care vor constitui zece expoziţii. La rândul lor, celelalte biblioteci vor proceda în aceeași manieră. Astfel, fiecare dintre cele zece expoziții va conține câte șapte desene din fiecare oraș participant. Desenele vor fi expuse într-o manieră inedită, pe o sfoară. Cele zece biblioteci implicate sunt: Biblioteca Județeană „George Barițiu” Braşov, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea, Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” Galați, Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea, Biblioteca Județeană „Sorin Tinel” Timiș, Biblioteca Județeană Satu-Mare, Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj.

 

„Vestimentație și tradiție japoneză” este genericul sub care voluntari ai Asociației HIMAWARI se vor întâlni marți, 19 aprilie, începând cu ora 10.00, cu elevii Școlii Gimnaziale „Ion Neculce”, ocazie cu care vor afla mai multe despre cultura și civilizația japoneză, în a căror taine au fost inițiați prin poveștile citite și atelierele de origami desfășurate în cadrul proiectului „Citesc și creez!”.

 

Prin centrul Iașului cu „Iubitor de Iaşi”. Clubul „Iubitor de Iaşi” organizează în cadrul Săptămânii „Școala Altfel” turul ghidat al monumentelor din zona centrală a Iașului. Elevii vor vizita în prealabil Biblioteca Județeană. Turul se va desfășura în zilele de 20 și 21 aprilie, având ca ghid pe Corneliu Coman, inițiator al Clubului „Iubitor de Iaşi”  și cercetător pasionat al istoriei și trecutului orașului nostru.

 

Natura pentru sănătatea ta „Altfel”. Miercuri, 20 aprilie la ora 10.00, elevii de la profilul Resurse naturale și protecția mediului de la Liceul Tehnologic „Petru Poni” din Iași, voluntari în cadrul proiectului Biblioteca arborilor, vor vizita stația de epurare a apei Dancu Iași, unde vor desluși modalitățile de purificare a apelor uzate.

 

Biblioteca Județeană va fi prezentă și la Edu Funny Fest, prin Compartimentul American Corner. Timp de două zile, pe 20 și 21 aprilie, la standul amenajat în Centrul Providența vor avea loc prezentări despre cultura și civilizația SUA, ateliere în limba engleză (Quiz, Crosswords etc.) și vor fi eliberate permise de intrare gratuite.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments