Prinţul Harry, întâmpinat de cinci virgine în Nepal. Ce semnificaţie are această primire în cultura locală

0
67 views

Foto: EPA

Prinţul Harry se află în Nepal, stat devastat în luna aprilie a anului trecut de un cutremur puternic. Vizita sa a debutat cu o ceremonie care simbolizează în cultura ţării norocul şi puritatea. Mai exact, prinţul a fost întâmpinat de cinci virgine.

 

În cultura nepaleză, numărul cinci este considerat unul norocos, în timp ce virginitatea femeilor simbolizează puritatea. Acesta este motivul pentru care ceremonia de întâmpinare a Prințului Harry a avut în prim-plan cinci virgine. Femeile i-au oferit acestuia flori și i-au pus o ghirlandă în jurul gâtului.

 

“L-am văzut înainte la televizor și eram foarte bucuroasă că îl voi întâlni. Mă întrebam cum va fi în realitate. Îl primim cu inimile deschise în Nepal și sperăm că se bucura în timpul vizitei”, a declarat Alisha Awale, în vârstă de 18 ani, una dintre cele cinci tinere care l-au întâmpinat pe prințul Harry.

 

Ceremonia a avut loc în Piața Durbar din Kathmandu, loc devastat de seismul din aprilie 2015. De altfel, urmările cutremurului în care 9.000 de oameni și-au pierdut viața încă se văd la tot pasul.

 

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here