Ieșenii, dornici să se mute în alt oraș pentru un job mai bun

0
161

Aproape 80% dintre ieșeni declară că sunt dispuși la relocare, potrivit unui studiu realizat în toamna anului trecut în rândul candidaților de la Târgul de Cariere. Conform cercetării, 78,4 la sută dintre respondenți afirmă că ar accepta un loc de muncă în altă localitate, fie în țară, fie în străinătate. De altfel, ieșenii sunt locuitorii cei mai dispuși la relocare conform studiului efectuat în Brașov, Oradea, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș. 71% dintre bihoreni s-ar muta în alt oraș pentru un post mai bun, în timp ce în Cluj-Napoca interesul la relocare este de 66%, iar Mureș de 69%.

 

Din punctul de vedere al experienței profesionale, peste 42% dintre participanții la studiul desfășurat la Iași sunt persoane cu experiență de muncă, în timp ce restul nu au experiență profesională, însă compensează cu activități precum stagii, internshipuri și voluntariat. Ieșenii se arată interesați în mare măsură de voluntariat; 87,50% dintre respondenții din Iași spun că au făcut voluntariat ori au făcut parte dintr-un ONG pentru mai mult de 6 luni.

 

Ce îi motivează pe ieșeni să aleagă o companie

În cadrul cercetării realizate la Târgul de Cariere, ediția de toamnă, candidații au oferit informații legate de motivația și așteptările lor de la viitorul loc de muncă. Astfel, 29,81% dintre candidații care au răspuns cercetării afirmă că reputația companiei este foarte importantă pentru ei, în timp ce 57,69% consideră că e destul de importantă. Doar 12,50% dintre respondenți afirmă că din punctul lor de vedere reputația companiei este puțin importantă.

Un alt aspect extrem de important pentru ieșenii care își caută un loc de muncă este posibilitatea de promovare pe care o au în cadrul organizației. 58,65% dintre cei care au participat la cercetare spun că este foarte importantă pentru ei această componentă, în timp ce 33,65% o consideră destul de importantă. La polul opus, 7,69% dintre candidații incluși în cercetare consideră că posibilitatea de promovare este puțin importantă pentru ei. În plus, 68,27% dintre respondenți afirmă că programele de dezvoltare profesională sunt foarte importante pentru ei, 26,92% afirmă că sunt destul de importante, în timp ce numai 4,81% spun că aceste programe sunt puțin importante.

Studiul a fost efectuat în 6 orașe – Brașov, Oradea, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș – în lunile octombrie și noiembrie 2015, pe un eșantion de 1160 de persoane, dintre care 104 ieșeni.

 

Acces la mii de candidați și interviuri pe loc

Companiile care participă la Târgul de Cariere (TdC) au posibilitatea de a întâlni peste 5.000 de candidați la TdC Iași și alte câteva mii în celelalte orașe. În plus, recrutorii pot alege să facă interviurile pe loc, în cadrul evenimentului. De asemenea, companiile pot organiza seminarii pe diverse teme, special pentru candidați, dar și competiții contra-cronometru dedicate pasionaților și profesioniștilor din IT, Speed Coding Challenge. Anul trecut, prima ediție Speed Coding Challenge care s-a desfășurat la Iași s-a bucurat de un real succes.

Până acum, și-au anunțat participarea la TdC Iași peste 40 de companii printre care Accenture, Atexis, Bellaria Hotel, Lidl, SCC Services Romania, Xerox, Amazon, AtoS IT Solutions and Services, Delphi, Dräxlmaier, Preh, Unicredit Business Integrated Solutions, Webhelp.

„Târgul de Cariere de la Iași are un potențial foarte mare de dezvoltare. De la an la an vedem cum interesul candidaților și al companiilor pentru eveniment este tot mai mare.  Având în vedere procentul mare al persoanelor dispuse la relocare, unele companii vin și recrutează în Iași pentru orașe precum București, Cluj, Timișoara. Ne bucurăm că 94% dintre companiile participante recomandă TdC ca soluție de recrutare și employer branding, e o veste bună în acest an când împlinim 10 ani de activitate”, afirmă Louisa Olar, directorul Târgului de Cariere.

Ediția de primăvară a târgului va avea loc în perioada martie-aprilie în 7 orașe din România și Republica Moldova. La Iași, evenimentul va avea loc în 15-16 martie la Palas Mall.

Detalii despre Târgul de Cariere găsiți pe www.targuldecariere.ro.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments