Comunitatea academică a USAMV Iași își alege Rectorul

0
79
FOTO: radioiasi.ro
USAMV Iași
La Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad ” din Iași (USAMV) comunitatea academică își va alege Rectorul vineri, pe data de 26 februarie 2016.  Alegerile vor avea loc în foaierul Aulei Magna ”Haralamb Vasiliu”, în intervalul orar 09.00 – 17.00.

”Numărul total al persoanelor cu drept de vot pentru alegerea Rectorului USAMV Iași este de 199, din care 177 sunt cadre didactice titulare, iar 22 sunt reprezentanți ai studenților în Consiliile facultăților și Senat”, a precizat prof. univ. dr. Ioan Țenu, președintele Biroului Electoral Universitar. 

 

 Conform articolului nr. 19 din Metodologia de alegeri, se declară ales Rector, candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi ”pentru”, dar nu mai puțin de 50 % din cele valabil exprimate.

 

De asemenea, scrutinul este validat pentru o prezență la vot de minimum 50 % plus unu din totalul electorilor. Reamintim că în peroada dedicată depunerii candidaturilor, doar actualul Rector, prof. univ. dr. Vasile Vîntu, și-a exprimat intenția de a intra în lupta pentru un mandat de patru ani la conducerea USAMV.      

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments