TOPUL CELOR MAI CURATE ȚĂRI DIN LUME

0
184

În topul clasamentului celor mai curate ţări din lume se află ţara cantoanelor, Elveţia. La acest capitol, stau bine şi Suedia, Norvegia, Australia şi Republica Cehă, dar şi multe alte state. România nu se află în niciun top oficial atunci când vine vorba de curăţenie. La acest capitol, ţara noastră ar ocupa un loc codaş, din pricina gunoaielor şi a poluării excesive.

 

Este cunoscut faptul că, pe zi ce trece, planeta este din ce în ce tot mai poluată cu monoxidul de carbon emis de fabrici şi de multitudinea de automobile, devenind tot mai fatală pentru oameni, cât şi pentru animale, sub influenţa efectului de seră. Cu toate acestea, există şi ţări care reuşesc să combată poluarea cu succes.

 

Trebuie remarcat faptul că topurile celor mai curate ţări din lume sunt dominate de statele europene, astfel că din 10 ţari curate, 8 aparţin continentului european. Asta se arata în Indexul de performanţă în mediu realizat pentru anul precedent (2014).

 

Cele mai curate ţări din lume. Elveţia

Conform acestui indice de anul trecut cea mai curată ţara a Europei dar şi a lumii, este Elveţia, supranumită „Raiul pe Pământ”.

 

În afară de faptul că este renumită pentru peisajele de poveste, pentru ceasuri după care se “dă ora exactă” şi pentru faptul că produce cantităţi enorme de ciocolată, Elveţia este cunoscută şi ca având cel mai curat aer, cea mai bună apă, dar şi cea mai bună calitate a vieţii.

 

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 87,67

 

Cele mai curate ţări din lume. Luxemburg

Al doilea loc în top este ocupat de Luxemburg, denumit şi „inima verde a Europei

 

Populaţia din Luxemburg, deşi redusă ca număr de locuitori (în jur de o jumătate de milion de locuitori), se poate lăuda că este una dintre cele mai bogate ţari din lume, având oraşe puternic industrializate, dar şi păşuni verzi întinse. O ţară cu o rată foarte scăzută a criminalităţii şi, totodată, foarte stabilă economic, Luxemburg şi-a diminuat extrem de mult nivelul de poluare în ultima perioadă.

 

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 83,29

 

Cele mai curate ţări din lume. Australia

Cu o populaţie de 22,68 milioane de locuitori, Australia ocupă poziţia a treia în topul celor mai curate ţări ale lumii. Cu o politică conservatoare, pe modelul Marii Britanii, Australia ocupă şi locul zece în topul celor mai bogate ţări ale lumii, având drept motoare turismul, dar şi zăcămintele de cărbune.

 

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 82,4

 

Cele mai curate ţări din lume. Singapore

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 81,78

 

Pe locul patru în topul celor mai curate ţări ale lumii se situează Singapore, fiind şi o destinaţie turistică de top.

 

În Singapore, mestecatul gumei este considerată infracţiune, iar peste tot în toaletele publice sunt amplasate stickere care îţi reamintesc să tragi apa şi să te speli pe mâini.

 

Cele mai curate ţări din lume. Cehia

Cu un indice de mediu de 81, 47, această ţară a intrat în topul mondial al curăţeniei pe locul cinci, pentru un mediu urban de viaţă şi curăţenie urbană.

 

Cele mai curate ţări din lume. Germania

Nemţii au făcut un pariu cu ei înşişi, dorindu-şi foarte mult să intre în topurile „verzi”. Au redus drastic cota poluării şi au ajuns să ocupe un onorabil loc şase, la nivel mondial în topurile care analizează curăţenia şi nivelul de trai.

 

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 80,47

 

Cele mai curate ţări din lume. Spania

Spania este o ţară plină de culoare, unde sunt situate unele dintre cele mai vizitate destinaţii turistice din lume.

 

Cu un indicele de performanţă de mediu 79,79 Spania ocupă un loc 7 în topul celor mai curate ţări din lume.

 

Cele mai curate ţări din lume. Austria

Se află pe locul 8 în topul celor mai curate ţări din Europa. Austriecii au înţeles că împăduririle aduc un plus de sănătate oamenilor şi fac respirabil aerul filtrând poluarea.

 

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 78,32

 

Cele mai curate ţări din lume. Suedia

Suedia este recunoscută în Europa, dar şi în lume, ca fiind una dintre ţările scandinave cu un grad ridicat de fericire, bogăţie şi curăţenie. Se numără, de fapt, printre ţările cele mai bogate şi mai fericite din lume iar datorită atmosferei curate, speranţa de viaţă a suedezilor este mai mare decât a altor populaţii.

 

Indicele de performanţă de mediu (EPI) – 78,09

 

Cele mai curate ţări din lume. Norvegia

Norvegia, o altă ţară scandinavă cu o economie puternică, este una dintre cele mai reci din lume, dar totodată, şi una dintre ţările cele mai puţin poluate. Privind calitatea vieţii, aceasta ocupă locul 3 la nivel global. Chiar dacă în comparaţie cu anii precedenţi (indicele de performanţă de mediu 78,04), a mai scăzut în topul curăţeniei, totuşi, ţara fiordurilor se menţine printre cele mai curate ţări din lume.

 

(Sursa: Epoch Times România)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments