Cetățean bulgar prins în flagrant, în București, cu dispozitive de clonare a cardurilor

0
144

Un cetăţean bulgar a fost prins copiind date de pe carduri bancare cu ajutorul unor dispozitive pe care le instala pe bancomate, în Bucureşti şi Braşov.

 

Procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Bucureşti l-au surprins în flagrant, sâmbătă, pe cetăţeanul bulgar R.K., în vârstă de 40 de ani, în timp ce folosea dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare (tip skimming), în zona Gării de Nord.

 

În urma percheziţiei corporale efectuate au fost identificate mai multe dispozitive electronice destinate copierii datelor de pe cardurile bancare.

 

Bărbatul este suspectat că, în perioada martie-aprilie 2015, a instalat dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare la şase bancomate aparţinând mai multor bănci situate în Bucureşti şi Braşov, iar ulterior a demontat şi ridicat instrumentele respective împreună cu datele conţinute de acestea.

 

Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate dispozitive electronice de copiere a datelor cardurilor bancare şi a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea şi demontarea dispozitivelor de pe bancomat, un laptop, telefoane mobile, mai multe carduri bancare, printre care şi cele utilizate pentru testarea dispozitivelor, precum şi un card bancar falsificat.

 

Cetăţeanul bulgar a fost reţinut, urmând să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

 

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.

 

(Sursa: ziare.com)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments