INCREDIBIL! Ce COMOARĂ s-a găsit în casa unui timişorean

0
73 views

 Un timișorean filat de ceva veme pentru implicarea sa afaceri ilegale cu obiecte de patrimoniu i-a uimit pe polițiștii care i-au percheziționat casa. Oamenii legii au descoperit în apartamentul individului o adevărată comoară arheologică din timpuri imemoriale.

La percheziție, polițiștii au descoperit 28 de arme, 14 săbii, trei baionete, o coloană votivă romană, patru pietre de râşniţe, șase posibile sarcofage romane, cel mai probabil obiecte aflate în patrimoniul național. Comoara arheologică a fost preluată de specialiștii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi Muzeului Banatului care vor demara procedurile de expetizare.

Poliţiştii continuă cercetările în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, furt calificat, însuşirea bunului găsit şi efectuarea de lucrări care pot afecta situri arheologice, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

 

 

 

 

 

Sursa: libertatea