VIDEO. Gestul șocant la care a recurs o profesoară din Satu-Mare pentru a verifica dacă elevele ei au întreţinut relaţii sexuale

0
104

 

 

Aproape 100 de eleve de la un liceu din Satu-Mare au fost scoase în curtea şcolii pentru a fi verificate, printr-o percheziţie corporală, dacă au întreţinut relaţii sexuale.
 

Directoarea adjunctă a unui liceu din Satu-Mare a recurs la un gest extrem în încercarea de a afla dacă vreuna dintre eleve a întreţinut relaţii sexuale, scrie Ştirile ProTV.

Astfel, directoarea a scos în curtea şcolii toate cele 100 de eleve din clasele V-VIII şi le-a pus să-şi arate lenjeria intimă. Când a ajuns la cele mai mici dintre ele, o copilă nu avea chiloţi şi a mărturisit, jenată, că a făcut pe ea.

„Am început cu fetele de-a opta şi când am ajuns în grupul celor de a cincea, una dintre fete nu avea chiloţii. După ce am descoperit povestea, nu i-am făcut observaţie fetei, ci le-am adresat observaţii tuturor elevelor, în general, că dacă se mai întâmplă lucruri delicate, să caute sprijin la cadre. Am luat-o ca pe o educaţie, nu să le jignesc”, s-a declarat Adriana Ciul, directoarea adjunctă.

În timp ce psihologii au condamnat gestul profesoarei, alţii au apreciat faptul că elevele au fost verificate. ”A făcut foarte bine. Dacă îmi vine acasă cu alte probleme, e bine?”, a spus mama unei copile.

 


 

 

 

 

(Sursa: stirileprotv.ro)

 

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments