Scandal sexual la un liceu din Pașcani! Profesoară amenințată de fostul partener cu publicarea unui film sexual cu un elev. Instanța a emis ordin de protecție

0
18
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Un liceu din Pașcani ajunge în centrul unui caz cu acuzații șocante! O angajată susține că fostul partener o amenință cu publicarea unui presupus film sexual în care ar apărea alături de un elev. Mesajele, transmise inclusiv după sesizarea Poliției, ar fi vizat atât imaginea femeii, cât și locul său de muncă, bărbatul indicând chiar data la care materialul ar urma să fie făcut public. Instanța a considerat că amenințările depășesc conflictul dintre foști parteneri și constituie acte de violență verbală, psihologică și cibernetică. Judecătorii au emis un ordin de protecție pentru opt luni, cu interdicție totală de contact și obligația păstrării unei distanțe de cel puțin 50 de metri. Cercetările Poliției sunt în desfășurare, iar presupusul material nu fusese publicat la momentul pronunțării hotărârii.

Un caz cu acuzații extrem de grave zguduie un liceu din Pașcani. O angajată Liceului Tehnic de Căi Ferate Unirea Pascani a cerut protecția instanței după ce fostul partener ar fi amenințat-o că va publica pe site-ul liceului și pe rețelele de socializare un presupus material video cu conținut sexual în care aceasta ar apărea alături de un elev. Judecătorii au considerat că mesajele primite reprezintă acte de violență psihologică și cibernetică și au emis un ordin de protecție pentru opt luni.

Potrivit hotărârii instanței, femeia, care lucrează ca secretară la respectivul colegiu tehnic din Pașcani, a avut o relație de aproximativ patru ani cu bărbatul împotriva căruia a solicitat ordinul de protecție. Relația s-a încheiat în aprilie 2026, iar după despărțire, susține aceasta, fostul partener ar fi început să îi trimită în mod repetat mesaje jignitoare și amenințătoare.

Cazul a ajuns pe masa judecătorilor după ce femeia a susținut că se teme că fostul partener va trece la fapte și va face public un material compromițător.

Amenințări cu publicarea filmului pe site-ul liceului

Potrivit documentului analizat de instanță, unul dintre motivele principale pentru care femeia a cerut protecția autorităților a fost amenințarea cu publicarea unui presupus film cu conținut sexual.

Fostul partener ar fi susținut că materialul ar fi fost obținut de la un elev și ar prezenta-o pe femeie împreună cu acesta. Judecătorul a analizat amenințările formulate de fostul partener și impactul pe care acestea l-au avut asupra victimei.

În mesajele depuse la dosar, acesta ar fi amenințat că presupusul material va fi publicat pe site-ul liceului, dar și distribuit pe rețelele de socializare. Mai mult, ar fi indicat chiar data de  15 septembrie 2026 ca moment în care intenționa să facă public materialul.

Instanța a considerat relevant faptul că amenințările au fost repetate și că acestea vizau inclusiv locul de muncă al femeii.

Mai ţii minte filmarea făcută când ejacula în gura ta…!? Va ajunge pe site-ul liceului”

Judecătorii au analizat mai multe mesaje transmise în perioada 16-20 august. Într-unul dintre acestea, bărbatul ar fi făcut referire directă la existența presupusului film și ar fi amenințat că acesta va ajunge pe site-ul liceului. În alte mesaje, acesta ar fi afirmat că materialul va fi văzut de colegii femeii și de cei peste 900 de prieteni ai acesteia de pe Facebook.

Din capturile de ecran existente la dosar instanţa apreciază ca fiind relevante pentru soluţionarea prezentei cauze următoarele afirmaţii făcute de pârât în intervalul 16.08.2026-20.08.2026: “Puteai să-mi spui că ai avut o altă relaţie şi era onorabil! Nu ai vrut onorabil! Atunci neonorabil să fie! Mai ţii minte filmarea făcută când ejacula în gura ta…!? Va ajunge pe site-ul liceului! Pentru a fi o echitate comportamentală între noi doi!”, „curvă ordinară şi dementă patologică ce eşti! Să te văd cum o să spui consiliului profesoral că nu eşti tu aia care ia spermă în gură! De la un elev de liceu pe care l-ai obligat să facă asta”, „las că vedem noi cine va fi cu sictirul, pe 15 septembrie, când se va posta pe site-ul liceului şi pe lista tuturor celor 921 de prieteni de pe facebook”, „crezi că îmi mai pasă de vreo pedeapsă?”, „Deocamdată tu văd că m-ai ameninţat şi ai şi făcut plângere la poliţie! (…) cu atitudinea şi maniera asta de abordare nu o să câştigi nimic, ba din contră, măreşti determinarea mea!”, „abordarea ta nu face decât să mărească gradul de determinare al împlinirii sorţii!”

Instanța a apreciat că nu este vorba despre simple conflicte apărute după încheierea unei relații, ci despre o conduită de intimidare și presiune psihologică. Un element considerat important a fost faptul că amenințările ar fi continuat inclusiv după ce femeia a sesizat Poliția.

Plângere la Poliție

La dosarul cauzei au fost depuse și informații transmise de Poliție. Potrivit hotărârii, în evidențele polițiștilor figura o petiție formulată de femeie la data de 19 august 2026, prin care aceasta reclama mesajele de amenințare primite pe Facebook. Cercetările polițiștilor erau în desfășurare la momentul judecării cererii de ordin de protecție.

Judecătorul a concluzionat că mesajele reprezintă acte de violență verbală, psihologică și cibernetică. Instanța a subliniat că ordinul de protecție are un caracter preventiv. Nu este necesar ca amenințarea să fie deja pusă în aplicare pentru ca autoritățile să intervină.

În cazul de față, faptul că bărbatul ar fi indicat o modalitate concretă de publicare a materialului, precum și o dată precisă – 15 septembrie – a fost considerat relevant pentru existența unei stări actuale de pericol. „Materialul” nu fusese publicat la momentul pronunțării hotărârii. Tocmai caracterul preventiv al ordinului de protecție a determinat instanța să considere că nu trebuie așteptată producerea consecințelor amenințate.

Ordin de protecție pentru opt luni

Instanța a admis în parte cererea femeii și a dispus emiterea unui ordin de protecție pentru o perioadă de opt luni.

Fostul partener trebuie să păstreze o distanță de cel puțin 50 de metri față de femeie, față de locuința acesteia și față de locul său de muncă. De asemenea, bărbatului îi este interzis orice contact cu femeia, inclusiv telefonic, prin mesaje, corespondență sau prin orice altă modalitate.

Judecătorul a dispus și ca acesta să urmeze consiliere psihologică, considerând că măsura este necesară pentru prevenirea repetării comportamentului violent și pentru gestionarea conflictelor într-o manieră non-agresivă.

Cererea de extindere a măsurilor de protecție asupra celor doi copii ai femeii a fost respinsă, instanța constatând că nu au fost dovedite acte de violență sau o stare de pericol concretă în ceea ce îi privește. Hotărârea este executorie, iar instanța i-a atras atenția bărbatului că încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și poate fi sancționată cu închisoarea.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate