EXCLUSIV. Reţeaua de tip mafiot Gidacom-DSV, 10 ani de protecţie la nivel înalt. Mâncăm CARNE STRICATĂ din mâna șefilor DSV

0
1601

Medicul arondat la importatorul de carne era concubina inspectorului zonal Ermil Dimitriu, care are o avere impresionantă. Celălalt inspector, Iulian Vieru, e cumătru cu patronii Gidacom. Cu o săptămână înainte de descinderea DIICOT, doctorul Sârghia fusese în control şi nu depistase nimic. Anterior, acesta fusese trimis în judecată pentru corupţie. „Il Capo di tutti capi”, directorul DSV, Gabriel Ciobanu.

 

Reţeaua DSV-Gidacom este piramidală, fiind ancorată în patru piloni care o făceau intangibilă: inspectorii zonali Ermil Dimitriu şi Iulian Vieru, directorul adjunct Vasile Gaboran şi directorul general al DSV Gabriel Ciobanu. O dezvăluire stupefiantă, de ultimă oră, este că, în februarie, cu o săptămână înainte de descinderea DIICOT la depozitul de la Tomeşti al Gidacom, DSV Iaşi finalizase un control de rutină în care nu se găsise niciun gram de carne expirată.

 

Toate controalele făcute de 10 ani la Gidacom, cel mai mare importator de carne din Moldova, au fost favorabile. Nu-i de mirare: doctoriţa Iuliana Stângu, arondată la Gidacom, este concubina influentului Ermil Dimitriu, iar celălalt inspector, Iulian Vieru, este cumătru cu patronii firmei de comercializare a cărnii. În acest moment, depozitul de la Tomeşti este închis, cu sigiliile puse.

 

 

 Foto: Sediul GIDACOM SRL

Prima sacrificată, concubina lui Dimitriu

Scandalul cărnii expirate de la Iaşi a explodat brusc, la jumătatea lunii februarie. O descindere la depozitul Gidacom de la Tomeşti a scos la iveală faptul că pe piaţă se pregăteau să intre mai mult de 10 tone de aripi de pui expirate. În timpul controlului s-au mai găsit circa 300 kg de creier de porc alterat şi 20 tone de pulpe de pui refrigerate, în pragul expirării, dar care urmau să fie congelate pentru a li se prelungi termenul de valabilitate cu un an.

Speriat de amploarea scandalului, directorul DSV Iaşi a declanşat anchetele interne, iar prima sacrificată este Iuliana Stângu. Acest medic trebuia să facă expertizarea mărfii la intrare şi să realizeze controale lunare sau mai dese. Era prima persoană care trebuia să sesizeze că în depozit există marfă expirată. Vineri, în Colegiul direcţiei urma să se decidă desfacerea contractului de muncă a medicului Stângu. Însă, cu o jumătate de oră înainte de a fi demisă, Iuliana Stângu şi-a prezentat demisia.

 

Controale „după ureche”

Decizia radicală în cazul Stângu este explicată de surse prin aceea că medicul avea „în portofoliu” aproape 20 de societăţi, iar pe unele le controla şi de cinci ori pe lună, pe când pe la altele nu trecea nici măcar o dată.

Iuliana Stângu este concubina lui Ermil Dimitriu, şeful centrului zonal de la Hala Centrală. Dimitriu a fost căsătorit cu un medic ginecolog, a divorţat, iar de circa doi ani locuieşte cu Iuliana Stângu. Ca structură, Iaşul este împărţit în patru centre zonale, iar Ermil Dimitriu supraveghează unul dintre acestea, cel din zona centrală.

Un al doilea centru include zonele Dacia şi Păcurari şi este sub controlul medicului Iulian Vieru. Medicul zonal din Tătăraşi, care avea sub supraveghere Gidacom este Aurica Şoptelea. De ce sunt importante aceste nume? Iulian Vieru este cumătrul patronilor de la Gidacom, soţii Grumăzescu, iar concubina lui Ermil Dimitriu era angajata Gidacom.

 

Şi Şoptelea va fi dată afară

În aceste zile este verificată şi activitatea Auricăi Şoptelea, medicul zonal care avea sub supraveghere depozitele Gidacom, adică al treilea „zonal” din cei patru. Aceasta trebuia să facă măcar un control la trei luni la depozite, dar activitatea sa este considerată fictivă. „Noi credem că nici măcar nu s-a deplasat până la Tomeşti, a completat documentele din birou. Probabil a mers şi pe ideea că medicul direct responsabil este soţia lui Ermil Dimitriu, a mers pe încredere”, spun sursele 7EST.

După finalizarea controlului de fond care se desfăşoară în aceste zile la cabinetul Auricăi Şoptelea, ea va fi trimisă în Comisia de disciplină cu propunerea de desfacere a contractului de muncă.

 

Scuzele străvezii ale lui Ciobanu

Cei patru medici, Stângu, Şoptelea, Dimitriu şi Vieru nu puteau asigura singuri protecţia Gidacom pe timp îndelungat. Cel care trebuia să supravegheze direct şi să verifice acţiunile de control este Vasile Gaboran, directorul adjunct. Deasupra lui se află Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA. Niciunul dintre ei nu a sesizat faptul că Gidacom ar fi fost protejată, deşi cunoşteau relaţiile dintre medicii veterinari care trebuiau să asigure controalele şi firma lui Gheorghe Grumăzescu.

„Când primeşti doar rapoarte de control favorabile, nu ai cum să sesizezi mare lucru. Controale s-au făcut la Gidacom, dar toate rapoartele au fost favorabile”, a explicat Gabriel Ciobanu. În această perioadă sunt verificate şi toate buletinele de analize ale cărnii care provine de la Gidacom.

 

 

Şi Sorin Sârghia (foto) e pe listă

Alţi patru veterinari vor ajunge în Comisia de disciplină cu propunerea de desfacere a contractului de muncă. Sunt exact veterinarii care au făcut anul trecut controale comandate de DSVSA şi care au prezentat rapoarte pozitive.

Ultimul control a fost efectuat cu doar o săptămână înainte de descinderea DIICOT din februarie, iar echipa DSVSA n-a avut nimic de raportat. Şeful echipei de control a fost atunci medicul Sorin Sârghia, cel care, în 2010, a fost implicat într-un scandal de corupţie. Ancheta în ceea ce-l priveşte pe Sârghia are la bază cantitatea de 300 de kilograme de creier stricat găsit la Gidacom, marfă pe care Sorin Sârghia ar fi trebuit s-o găsească în timpul controlului.

Trebuie menţionat că, în 2010, Sârghia a fost acuzat că a cerut şpagă de la un patron din Hârlău. S-a organizat un flagrant, dar Sârghia a câştigat în instanţă pe motive procedurale.

 

Pensiunea lui Ermil Dimitriu, o investiţie de 700.000 de euro. Concubina sa aranja apele la Gidacom

 

Cel mai bogat om din DSV: Ermil Dimitriu

Medicul Ermil Dimitriu este unul dintre cei mai bogaţi funcţionari publici din Iaşi. Deţine două terenuri intravilane în Iaşi, o casă în Copou şi un spaţiu comercial. Are două maşini, un Mercedes Benz şi un Fiat Doblo. În 2012 raporta datorii de 602.000 lei către BRD şi câştiga, din salariu, 35.000 lei pe an. A fost căsătorit cu Gabriela Dimitriu, un medic ginecolog, de care a divorţat.

În 2009, Ermil Dimitriu şi-a inaugurat o pensiune în Tătăraşi. „Administratorul firmei este fratele meu, Liviu Dimitriu. Fiul şi soţia mea sunt acţionari majoritari, iar eu am o mică parte din afacere”, explica la acea dată Ermil Dimitriu. Valoarea investiţiei în pensiune era estimată la 700.000 euro.

 

Ciobanu, alt director care trăieşte din salariu

Şeful DSVSA, Gabriel Ciobanu, deţine pe numele soţiei un teren de 3.550 mp la Pojorâta, în Suc
eava, şi un teren de 100 mp la Miroslava. Tot la Pojorâta are o casă, iar la Miroslava şi-a cumpărat în 2012 un apartament de 58 mp. Conduce o Skoda, nu are depozite bancare şi şi-a declarat un credit bancar de 34.000 euro contractat în 2012, anul dobândirii apartamentului din Miroslava. Câştigă 43.200 lei pe an ca director executiv al DSVSA Iaşi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments