Petru Ciubotaru – o jumătate de veac pe scena Naţionalului ieşean

0
354

Actorul ieşean Petru Ciubotaru a împlinit 50 de ani de activitate. A jucat în peste 250 de roluri, dar cel care l-a consacrat de-a lungul vremii este cel al Chiriţei.

 

Petru Ciubotaru este primul actor care a cutezat să abordeze travestiul Chiriţei, aceasta devenind o realizare care îi asigură actorului un loc unic în istoria scenei ieşene.

 

„Ăsta e locul miracolului. Nu e miracolul produs de mine, e un loc care ar vrea să aducă în faţa privirilor şi a gândirii dumneavoastră ceva din bucuriile mele”, a explicat Petru Ciubotaru, actor la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Iaşi.

 

La aniversarea unei jumătăţi de secol de carieră, maestrul Petrică Ciubotaru, cum îl alintă cunoscuţii, declară că nu se poate opri la un singur personaj preferat din cele peste 260 de roluri interpretate până în prezent.

 

„Robust, umplând scena cu energia lui, jucăuş foc, şugubăţ ca un personaj din Creangă, mult cuprins de gânduri şi mereu tânăr”, povesteşte profesorul Florin Faifer. 

 

Maestrul Petru Ciubotaru a făcut primii paşi pe scena ieşeană în anul 1964 în spectacolul „Jocul de-a vacanţa”, de Mihail Sebastian.

 

„În faţa unui asemenea eveniment şi în faţa unui actor de talia lui Petre Ciubotaru nu poţi să spui decât eu mă înclin, îi zic săru-mâna maestre pentru tot ce m-ai învăţat şi să-i dea Dumnezeu mulţi ani de acum înainte, să fie în continuare suportul, sprijinul nostru artistic, a celor care vin din urmă”, spune Adi Cărăuleanu, director adjunct la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments