Istoria Iașului, transformată în ruină. Seminarul „Veniamin Costachi”, în care a învățat Ion Creangă, lăsat în paragină de autorități

0
212

O clădire de o mare importanţă istorică, religioasă şi culturală din Iaşi zace în paragină, din lipsă de bani! Seminarul „Veniamin Costachi”, prima şcoală de teologie din Moldova, unde a învăţat marele povestitor Ion Creangă, a ajuns o ruină. Clădirea, aflată în curtea Spitalului de Psihiatrie Socola, riscă să se prăbuşească în orice moment. Conducerea unității medicale susţine că a făcut numeroase memorii la Ministerul Sănătăţii şi la Ministerul Culturii, în speranța că va obține bani pentru recondiţionare, însă fără succes.

 

Veche de peste 200 de ani, şcoala în care Ion Creangă s-a pregătit vreme de trei ani pentru a deveni preot se află într-o stare avansată de degradare. Pereţii seminarului, pe care specialiştii îl supranumesc Sorbona Moldovei datorită celor mai pricepuţi dascăli care au predat aici între anii 1803-1905, riscă oricând să cadă. În interior, sălile în care pe vremuri se ţineau cursuri pentru viitorii preoţi şi în care ulterior s-au îngrijit bolnavi, au ajuns acum loc de depozitare pentru mormanele de moloz.

 

 

 

De 15 ani, pe uşile seminarului s-a pus lacătul. Tot de atunci nu s-a mai investit niciun leu în reparaţii. Pereţii sunt scorojiţi, tavanul căzut şi geamurile clădirii sunt sparte.

„Sunt tulburat total, uitându-mă în jurul meu şi ştiind ce memorie extraordinară păstrează zidurile acestea, ruinele acestea, iar faptul că a fost lăsată această clădire, ca multe altele din România, nu ştim, din păcate, să ne respectăm valorile extraordinare pe care le avem”, spune Constantin Parascan, muzeograf.

 

 

Acelaşi peisaj dezolant este oferit şi la exteriorul seminarului. Unul dintre pereţi stă în picioare doar pentru că este susţinut de lemne. Conducerea unităţii medicale în administraţia căreia se află clădirea susţine că a cerut spirijin de la guvernanţi, în zadar însă.

„Nu a fost prioritar a primi fonduri pentru această clădire, întrucât nu aveam o destinaţie clară medicală. În 2014, este pe lista noastră de priorităţi, pentru a fi reabilitată”, a declarat Lucian Burlea, managerul Spitalului de Psihiatrie Socola Iaşi.

 

 

Dornic să se implice în recondiţionarea seminarului este şi părintele Iustin Neagu, care slujeşte la biserica din curtea Spitalului. Are experienţa reabilitării unui monument istoric după ce a refăcut lăcaşul de cult ctitorit de Alexandru Lăpuşneanu.

„Dacă mi se încredinţează mie această lucrare cu colaborare şi cu posibilitate de a controla totul şi cum trebuie, să pot să-mi aleg şi arhitectul şi structuristul şi oamenii, echipa, pe mine poate să mă controleze când vrea şi cine vrea, oricând,” este convins preotul Iustin Neagu.

 

 

Pentru reconstruirea seminarului ar fi nevoie cel puţin jumătate de milion de euro.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments