Iași este lider la neocuparea birourilor din România / Cum stau celelalte orașe mari?

0
12

Cea mai mare rată de neocupare a spaţiilor de birouri din România se înregistrează în Iaşi (13,3%), în timp ce la polul opus se află Braşov, cu o pondere de 6,7%, arată o analiză realizată de iO Partners, transmite Agerpres.

Astfel, datele iO Partners arată că, în Bucureşti, rata de neocupare se situează la 10,3%, între pragurile extreme ale ierarhiei, unde Braşov are 6,7%, iar Iaşi deţine 13,3%, transmite Agerpres.

În acelaşi context, în perioada cuprinsă între trimestrul I din 2025 şi primele trei luni din 2026 au fost tranzacţionaţi 300.000 mp în Bucureşti şi 51.000 mp în centrele regionale, cu Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi cele mai active.

De asemenea, se evidenţiază o diversificare a strategiilor de ocupare prin identificarea a cinci modele distincte de lucru, adaptate noilor realităţi economice, potrivit sursei citate.

„În timp ce modelul „Office Centric” presupune o prezenţă la birou de până la 75%, cu un accent major de 70% pe activităţi individuale, piaţa observă o schimbare de paradigmă în rândul organizaţiilor cu o rată de utilizare mai scăzută. Astfel, companiile care înregistrează o prezenţă la birou sub pragul de 30-45% fac deja tranziţia către opţiuni flexibile, optimizând spaţiul prin ajustarea raportului de partajare (sharing ratio) şi prioritizarea interacţiunii sociale în detrimentul posturilor de lucru statice”, explică Laura Ene, senior consultant, Tenant Representation, iO Partners.

În ceea ce priveşte chiriile, acestea variază în Bucureşti între 15 – 22 euro/mp lunar, iar în centrele regionale (Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov), între 12,5 şi 17 euro/mp.

De asemenea, conceptul de spaţii de co-working, alături de cel de spaţii de birouri flexibile, a evoluat semnificativ, trecând de la utilizarea predominantă de către startup-uri şi freelanceri la o adoptare tot mai largă de către companiile mari enterprise.

„Spaţiile de birouri flexibile sau managed offices devin o opţiune tot mai frecvent aleasă de companii într-un anumit punct al evoluţiei lor, atunci când nevoia de adaptabilitate şi scalabilitate devine esenţială. Aceste soluţii le permit să evite contractele de închiriere pe termen lung, să optimizeze costurile fixe şi să integreze flexibilitatea ca parte strategică a portofoliului lor imobiliar, nu doar ca o opţiune temporară”, spune Andreea Bîrlădeanu, general manager Mindspace Romania, citată în comunicat.

O altă tendinţă nouă pe piaţa de profil se referă la apariţia spaţiilor de birouri de tip boutique.

„Observăm o cerere susţinută pentru spaţiile de birouri de tip boutique, în special în zonele centrale premium, unde accesibilitatea, calitatea designului şi mixul de facilităţi joacă un rol esenţial în decizia de ocupare. Flexibilitatea şi integrarea serviciilor devin criterii tot mai relevante pentru chiriaşi, ceea ce menţine interesul ridicat pentru conceptele de birouri private complet servisate”, afirmă Ana-Maria Nemţanu, directoare de leasing la Hagag Development Europe.

0 0 votes
Article Rating

Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments