S-a spart buboiul de la APDRP. Bulgaru şi Movilă târâţi într-un imens scandal. Acuzații grave de falsificare a punctajelor pe proiecte europene (TEXT INTEGRAL)

0
596

Gheorghe Pădure, cel care semna ultimul punctajele pe proiectele depuse de primării, acuză: „Bulgaru mi-a spus în birou să dau 10 puncte pentru Horleşti. Movilă mi-a zis că mă face cetăţean de onoare”. Erau zeci de episoade cu presiuni politice, pe filiera PDL. Liviu Bulgaru şi Petru Movilă neagă totul, spunând că e o lucrătură politică, a noii conduceri liberale a APDRP. Dosarul „Moldoviţa”, cercetat de DNA, a plecat de la aceeaşi schemă: falsificarea punctajelor. S-au cheltuit 2,5 milioane de euro, deşi comuna nu era eligibilă.

 

După ani de gestionare în discreţie totală a cererilor de finanţare europeană, valorând zeci de milioane de euro, scandalul a erupt ca un vulcan la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Iaşi. Schimbarea politică de la vârful Agenţiei l-a adus imediat în conflict cu noua conducere liberală pe fostul director regional, Liviu Bulgaru (PDL), retrogradat ca director adjunct, astfel că acum rufele se spală în public. Acuzaţiile sunt însoţite de dosare penale, iar opinia publică are ocazia să afle ce se întâmplă cu adevărat în interiorul uneia dintre cele mai puternice instituţii din România, un veritabil dispecerat pentru clientela politică.

 

Liviu Bulgaru este acuzat că modifica punctajele pentru a avantaja anumite primării să obţină fonduri europene

Scânteia dosarului „Moldoviţa”

Scandalul a izbucnit în surdină în urmă cu două săptămâni, când APRDP a anunţat public depunerea unei plângeri penale împotriva a trei membri importanţi ai Agenţiei de la Iaşi. Liviu Bulgaru, fostul său adjunct Radu Mihăileasa şi şeful Serviciului verificare tehnică, Gheorghe Pădure, au fost suspendaţi din funcţii, dosarul penal fiind preluat de DNA Suceava. Cei trei au dat cu subsemnatul în faţa unei comisii a APDRP Bucureşti pentru falsificarea punctajului la o cerere de finanţare venită din partea Primăriei Moldoviţa (Suceava). „S-a constatat falsificarea fişelor de punctaj la evaluarea proiectului”, este explicaţia conducerii APDRP. Cererea a fost depusă în 2009, rezultatul favorabil a fost dat în 2010, iar între timp Primăria a şi cheltuit cei 2,5 milioane de euro primiţi. Dar, odată ridicat vălul de pe acest subiect, bâlciul punctajelor manevrate în interiorul APDRP abia începe.

 

Pădure dă „tot din casă”

Esenţial în scandalul „Moldoviţa” este că evaluarea punctajului a fost iniţial corectă, dar apoi fişele au fost modificate grosolan, din pix. Procedura prevede ca fiecare cerere să fie evaluată independent de doi experţi ai Agenţiei. Aceştia depun fişele, şeful de serviciu verifică dacă apar diferenţe, mediază inadvertenţele, întocmeşte un raport final şi-l predă directorului. În cazul menţionat, Primăria Moldoviţa n-ar fi primit finanţarea dacă nu primea cadou un punctaj mai mare. Şeful de Serviciu Gheorghe Pădure susţine că el n-a fost în Iaşi în momentul evaluării, fiind detaşat la Agenţia Oltenia, modificările făcându-le altcineva.
Iar de-aici încep să curgă acuzaţiile: „Am fost supus la presiuni politice. Nu o dată, de două ori, ci de zeci de ori”, spune Gheorghe Pădure, începând să dea „tot din casă”.

 

Prieten la cataramă cu fostul şef al APDRP, deputatul PDL Petru Movilă a fost implicat cel puţin în cererea de finanţare a Primăriei Horleşti

Un bonus de 10 puncte

Cea mai gravă acuzaţie a acestuia este că mărirea artificială a numărului de puncte era o practică uzuală în APDRP Iaşi: „Deputatul Movilă, în prezenţa directorului Bulgaru (cei doi fiind colegi în PDL – n.r.), mi-a spus că, dacă măresc punctajul la Primăria Horleşti, primarul comunei mă face cetăţean de onoare. Se întâmpla în martie 2010. Voiau să cresc evaluarea de la 59 de puncte la 69”.
Scandalul Horleşti n-a răbufnit până acum în presă. Primăria mai făcuse un drum în comună cu 1 milion de euro luaţi prin SAPARD. Acum, voiau 2,5 milioane de euro, prin FEADR, pentru un alt tronson. Lui Pădure i se cereau din burtă 10 puncte, dar le-a spus că nu sunt eligibili pentru că mai primiseră anterior bani europeni pe aceeaşi axă. Primarul a contestat raportul, şeful de Serviciu nu s-a lăsat înduplecat şi spune că „ajunseseră să promoveze un proiect de hotărâre prin care Consiliul Judeţean preia în custodie acel drum comunal. Le-am zis că e o aberaţie, iar directorul Bulgaru n-a mai avut ce-mi face”.
Întrebat de acest episod, Petrică Movilă a comentat sec: „Scandalul este unul politic, comuna Horleşti n-a primit finanţare, iar eu n-am intervenit pentru nimeni”.

 

„Movilă nu prinde nimic?”

Suspendat din funcţie, anchetat de APDRP şi chemat la audieri de DNA, Gheorghe Pădure afirmă că directorul Liviu Bulgaru n-avea dreptul să intervină pe punctaje şi de aceea făcea presiuni mari pe capul său şi al experţilor evaluatori.
Şeful de Serviciu mai lansează o bombă: „În cazul unei cereri de finanţare a Primăriei Trifeşti mi s-a sugerat să cresc punctajul de la 59 la 69. Liviu Bulgaru, la el în birou, mi-a cerut acest lucru. Mi-a spus că el are <stâlpi> la Bucureşti, că, dacă se descoperă ceva peste şase luni, o să se considere că a fost o eroare umană şi că nu risc nimic”. Şi-n cazul Trifeşti, unde s-au cerut tot 2,5 milioane de euro, planul a picat.
Gheorghe Pădure, care susţine că are o memorie foarte bună şi că are multe dovezi păstrate acasă, spune că Bulgaru a răbufnit o dată, de faţă fiind şi adjunctul Mihăileasa, care nu-i ieşea din cuvânt: „Adică Petru Movilă n-o să facă niciun proiect?!”. Întrebat de 7EST dacă îşi aminteşte acest moment, Liviu Bulgaru a răspuns: „Sunt fabulaţiile lui Pădure, căruia îi este frică de ce i se întâmplă şi probabil i s-a promis o înţelegere. Să prezinte dovezi, dacă are. M-a înregistrat?”.
Dar Pădure a prezentat un detaliu: „Voiau la Trifeşti să cresc gradul de sărăcie de la 7 la 10 puncte. N-am acceptat”.

 

 

Politicienii au transformat funcţionarii publici în piese de joc. Pentru ei, instituţiile sunt jocuri de copii, numai că pe mize reale, de milioane de euro 

 

Alte presiuni pe proiecte de milioane

Şeful Serviciului de Verificare Tehnică continuă: „Mi s-a cerut să cresc punctajul pentru comunele Drăguşeni, Balş, Aroneanu. Erau situaţii când primarii aflau evaluările intermediare, deşi procedura e strictă, nu se comunică nimic până la raportul final, postat pe site-ul Agenţiei, şi mă trezeam cu ei în birou făcându-mi scandal, cerându-mi să le rezolv proiectele”. Într-adevăr, procedurile APDRP prevăd ca, de două ori pe săptămână, agenţiile regionale să transmită în sistem, la Bucureşti, evaluările intermediare, tocmai pentru a nu se face modificări grosolane la final.
Liviu Bulgaru nu-şi aminteşte episodul: „Sugerează că le spuneam eu? În fişa postului scrie că eu nu aveam atribuţia de dublă verificare. Eu semnam rapoartele lor şi le trans
miteam mai departe. Eu mă ocupam doar de organizarea muncii, respectarea termenelor, chestii administrative”.

 

Lista celor 30 de comune

Şi totuşi, Gheorghe Pădure îl dinamitează cu o altă acuzaţie: „În august 2010, Radu Mihăileasa mi-a dat o listă cu 30 de comune din judeţul Iaşi, spunându-mi că acestea trebuie să primească finanţare pe măsura 125. Le-am spus că sunt inconştienţi, că e imposibil să ia toate, iar imediat după aceea Liviu Bulgaru a propus conducerii de la Bucureşti schimbarea mea din funcţie. Se întâmpla pe 23 august”. Şeful de Serviciu susţine că a fost chemat la directorul general, că i s-a spus că sunt presiuni să-l schimbe dar că nu poate face asta pentru că l-ar da în judecată şi ar trebui să-i plătească despăgubirile din buzunarul său. „Mi-a zis: <Ai ceva în favoarea ta, care să te salveze?>. Atunci i-am dat lista cu cele 30 de comune, am predat-o oficial, trebuie să fie la APDRP Bucureşti. M-am întors la Iaşi şi n-am păţit nimic”, povesteşte Gheorghe Pădure. 
Atunci, pentru că la nivel naţional concurenţa era foarte mare, au primit finanţare patru comune din Iaşi şi patru din Suceava.

 

“Când am primit lista cu 30 de comune care trebuie să primească finanţare, le-am spus: “Voi sunteţi inconştienţi”. Liviu Bulgaru mi-a spus că nu se vor face controale la Iaşi, că nu risc nimic.” Gheorghe Pădure, şef Serviciu Verificare Tehnică în cadrul APRDP Iaşi, suspendat din funcţie

Garantat Bulgaru: „Iaşul nu va fi controlat”

Un alt episod dubios îl reprezintă traseul dosarelor în cadrul unei sesiuni de finanţare din 2010. „Îi predam sute de evaluări, iar el trebuia doar să le semneze şi să le dea mai departe. Din 300 de dosare, a păstrat în birou 150, iar unele au stat şi 10 zile”, mai afirmă şeful de Serviciu. Liviu Bulgaru spune că-şi aminteşte: „Erau 303 dosare, sesiunea avusese loc la sfârşitul anului 2009, când eu nu eram director, iar în 2010 s-au dat rapoartele finale. Nici nu ştiam despre ce proiecte era vorba, nu puteam să semnez totul într-o singură zi”.
În urma neînţelegerilor dintre cei doi, directorul Bulgaru l-a sancţionat în 2011 cu 10% din salariu şi l-a detaşat două luni la Craiova. Pădure spune că a fost controlat de Corpul de Control al Agenţiei în patru sesiuni de finanţare şi că a ieşit curat. Şi lansează o ultimă bombă: „Liviu Bulgaru îmi spunea să execut tot ce-mi cere. Îi spuneam că se fac eşantioane de supra-control, că au fost situaţii când s-au verificat până la 70% din rapoartele făcute. Mi-a răspuns: <Cât timp sunt eu aici, Iaşul nu va fi controlat. Se vor face controale la Cluj, la Timişoara, la Constanţa, dar nu aici, nu rişti nimic.>”.
Liviu Bulgaru spune că minte şi că îl aşteaptă cu o declaraţie scrisă, pentru a-i face plângere penală pentru denunţ calomnios: “Omul poate nu mai recunoaşte ce spune, să dea în scris. Nu e aşa curat cum vrea să pară, întrebaţi primarii din judeţ despre Gheorghe Pădure. Eu am fost monitorizat doi ani de către DNA, între 2010-2012 şi n-am comis nicio ilegalitate”.
Întrebat de ce ar fi vrut fostul director APDRP Iaşi să mărească punctajele comunelor, Gheorghe Pădure a răspuns: “Probabil avea un interes”.

Comuna care voia bani pe fond forestier deşi n-avea pădure

În APDRP, unde se semnează anual proiecte de sute de milioane de euro, numai în 2013 deblocându-se 800 de milioane, presiunile politice au fost tot timpul foarte mari. Gheorghe Pădure îşi aminteşte cum primarii aflau punctajele dinainte şi apelau la parlamentari să îi ajute: “Aşa m-am trezit cu primarul din Cucuteni, a cărui primărie nu era eligibilă, dar nu voia să înţeleagă acest lucru, şi a făcut presiuni mai sus ca să îl rezolv”.
Altădată a fost căutat de fostul deputat Traian Rânja, care îl reprezenta pe primarul din comuna Brusturi (Neamţ). “Ei cereau bani pe măsura 125, alocată fondurilor forestier, dar în Brusturi nu exista pădure! Traian Rânja îmi cerea să rezolv, ceea ce era imposibil”.

 

”E o lucrătură politică. Noua conducere mi-a cerut să plec din funcţie şi le-am spus că nu plec aşa cum vor ei. Proiectul finanţat la Primăria Moldoviţa nu e problema mea, eu nu sunt expert, pe procedură nu au ce-mi face. Am fost interceptat şi urmărit doi ani de DNA şi nu m-au prins cu nimic.” Liviu Bulgaru, fost director regional APDRP Iaşi, suspendat din funcţie

DNA a vânat doi ani schema finanţărilor de la APDRP

Liviu Bulgaru spune că a fost monitorizat timp de doi ani de DNA, iar suspiciunea era aceeaşi: primarii de comune primeau finanţări de la APDRP, iar ulterior dădeau comenzile de execuţie unor firme “agreate”. Dosarul s-a închis cu NUP în decembrie 2012. DNA s-a sesizat din oficiu în 2010, pornind de la informaţiile furnizate de anumiţi primari. În schema urmărită intrau Liviu Bulgaru, colegul său de partid Petru Movilă, fostul prefect Dragomir Tomaşeschi, Radu Mihăileasa, director adjunct APDRP, şi doi patroni ai unor firme de construcţii: Cornel Brînză (TED Construct) şi Ion Echimov (Eky-Sam).
Se suspecta că primarii erau contactaţi de firmele de construcţii pentru a le da contractele de lucrări, condiţionându-le astfel primirea finanţării. Informaţiile erau că o discuţie în acest sens a avut loc chiar în biroul lui Liviu Bulgaru.
La finalul cercetărilor, DNA Iaşi a concluzionat că faptele de corupţie nu există, pentru că la interceptările telefonice niciunul din cei urmăriţi n-a „picat” pe înregistrare.  

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments