Lovitură pe piaţa restaurantelor de lux din Iaşi: un bucătar de top a plecat cu tot cu clienţi. Lecţia de curaj a lui chef Florin

0
2178

Fostul bucătar-şef de la Ralet şi-a deschis propria afacere, fiind urmat la noul restaurant de cei care îi apreciau preparatele. Expert în bucătăria mediteraneeană, după 20 de ani petrecuţi în Italia, Florin Mocanu îşi asigură un venit lunar de 100.000 de lei doar datorită calităţilor sale de chef.

 

Chef-ul preferat al celei mai pretenţioase clientele din Iaşi a dat o lovitură pe piaţa restaurantelor de lux. Florin Mocanu, cunoscutul bucătar-şef de la Ralet, localul în care obişnuiau să ia prânzul cei mai bogaţi ieşeni, şi-a luat soarta în mâini, deschizându-şi propriul restaurant. El a închiriat fostul “La Mario”, aparţinând familiei Schrotter, şi l-a supus unui proces profund de rebranduire, redenumindu-l „Piatta D’oro”.

Efectul a fost imediat, chef Mocanu mutându-şi brusc aproape toată clientela la noul său restaurant. Vorbim de o migraţie rar întâlnită în Iaşi şi care arată cum poţi avea succes dacă eşti printre cei mai buni din domeniu şi dacă ai curaj. Circa 40 clienţi permanenţi, obişnuiţi să cheltuie cel puţin 100 de lei la o masă, l-au urmat pe chef Florin Mocanu la noul său restaurant, asigurându-i venituri lunare de peste 100.000 de lei.

 

 

„Sunt dezamăgit de calitatea cursurilor de bucătar din România. Însă, la capitolul pretenţii, românii sunt la nivelul occidentalilor, fiind foarte atenţi la calitatea preparatelor şi a serviciilor.” Florin Mocanu, Chef la „Piatta D’oro”

A început ca ospătar

Florin Mocanu este expert în bucătăria mediteraneeană, activând 20 de ani în restaurante din Italia. „M-am perfecţionat timp de două decenii, pornind de jos şi am învăţat toate reţetele specifice zonei”, spune bucătarul-şef. A plecat la scurt timp după Revoluţie ca să-şi poată întreţine familia. S-a oprit în Modena, unde a început ca ospătar. „Ospătăria e corelată cu bucătăria. Ca să fii bun ospătar, trebuie să ştii bine cum se face mâncarea şi, invers, ca bucătar nu poţi înţelege ce-şi doreşte clientul dacă nu stai de vorbă cu el”, explică Florin Mocanu. El spune că nu poţi fi un bun ospătar dacă nu ştii elementele esenţiale din reţetele bucătăriei şi că aşa şi-a descoperit dragostea pentru gătit.

 

Chef Florin Mocanu şi-a luat soarta în propriile mâini şi a avut succes

Gust autentic italian

Chiar şi-acum iese din bucătărie şi stă de vorbă cu clienţii, pentru a vedea ce anume le place şi unde trebuie să se mai perfecţioneze. „M-am lăsat purtat de vânt, am învăţat să gătesc din pură plăcere, plăcere pe care mi-am păstrat-o şi în prezent. Nu mă axez pe un singur fel de mâncare, pentru că bucătăria evoluează foarte mult într-un timp scurt. Sunt deschis la nou şi îmi place să experimentez şi să descopăr preparate noi”, povesteşte chef Florin.

În Italia, după anii de ucenicie, s-a angajat într-un restaurant de top din Modena, cu meniu „a la carte”. După 20 de ani, i s-a făcut dor de casă şi s-a angajat ca chef la Ralet, iar după câţiva ani a făcut pasul cel mare, deschizându-şi propriul restaurant. „Aici poţi descoperi gustul autentic italian”, se recomandă Florin Mocanu.

 

Disciplină de fier în bucătărie

În bucătărie îl ajută unul dintre fiii săi, încercând să-şi transforme afacerea într-o tradiţie de familie. „Sunt extrem de exigent cu el şi îl tratez ca pe toţi ceilalţi angajaţi. Ţin enorm la calitatea serviciilor, pentru că fiecare detaliu este esenţial”, explică chef Florin cum şi-a fidelizat clientela şi de ce aceasta l-a urmat în noua sa aventură. „Într-un restaurant trebuie să fii foarte exigent cu personalul, nu e ca în alte organizaţii, unde şeful e prieten cu toată lumea. Într-un restaurant cea mai mică greşeală te costă, clienţii îţi întorc spatele şi te uită. În acest domeniu clienţii se câştigă foarte greu şi se pierd foarte uşor. Calitatea este esenţială şi disciplina este elementul-cheie”, concluzionează Florin Mocanu.

 

 

A gătit pentru Pavarotti

În restaurantul din Modena veneau multe celebrităţi, iar într-o zi Florin Mocanu a gătit personal pentru unul dintre cei mai mari tenori ai lumii, Luciano Pavarotti (foto), un gurmand foarte pretenţios. “A început cu un preparat specific zonei, pappardele cu hribi. Apoi a mâncat o friptură de viţel la grătar, Bisteca la Florentina şi a băut Lambrussco, un vin roşu frizzante, foarte apreciat în nordul Italiei. Ne-am dat mâna, ne-a felicitat, era un om deosebit”, îşi aminteşte Florin Mocanu.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments