EXCLUSIV 7EST. Bulgaru şi Movilă, târâţi într-un imens scandal: tăvălugul falsificării proiectelor europene de milioane de euro. AZI, LA TOATE CHIOŞCURILE DE ZIARE

0
260

Şeful evaluatorilor de la APDRP acuză: „Şi Movilă nu ia niciun proiect?”. Asta i-ar fi spus directorul Liviu Bulgaru într-o criză de nervi. Gheorghe Pădure dă exemple unde i s-a cerut să umfle punctajele: Horleşti, Trifeşti, Balş, Aroneanu, Drăguşeni, Cucuteni. Scandalul a pornit de la Dosarul „Moldoviţa”, unde s-a mărit punctajul cu 10 puncte şi s-au luat 2,5 milioane de euro.

 

După ani de gestionare în discreţie totală a cererilor de finanţare europeană, valorând zeci de milioane de euro, scandalul a erupt ca un vulcan la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Iaşi. Schimbarea politică de la vârful Agenţiei l-a adus imediat în conflict cu noua conducere liberală pe fostul director regional, Liviu Bulgaru (PDL), retrogradat ca director adjunct, astfel că acum rufele se spală în public. Acuzaţiile sunt însoţite de dosare penale, iar opinia publică are ocazia să afle ce se întâmplă cu adevărat în interiorul uneia dintre cele mai puternice instituţii din România, un veritabil dispecerat pentru clientela politică.

 

Petrică Movilă, deputat PDL Iași

Cea mai gravă acuzaţie a acestuia este că mărirea artificială a numărului de puncte era o practică uzuală în APDRP Iaşi: „Deputatul Movilă, în prezenţa directorului Bulgaru (cei doi fiind colegi în PDL – n.r.), mi-a spus că, dacă măresc punctajul la Primăria Horleşti, primarul comunei mă face cetăţean de onoare. Se întâmpla în martie 2010. Voiau să cresc evaluarea de la 59 de puncte la 69”.

 

Liviu Bulgaru, director APDRP Iași

Scandalul Horleşti n-a răbufnit până acum în presă. Primăria mai făcuse un drum în comună cu 1 milion de euro luaţi prin SAPARD. Acum, voiau 2,5 milioane de euro, prin FEADR, pentru un alt tronson. Lui Pădure i se cereau din burtă 10 puncte, dar le-a spus că nu sunt eligibili pentru că mai primiseră anterior bani europeni pe aceeaşi axă. Primarul a contestat raportul, şeful de Serviciu nu s-a lăsat înduplecat şi spune că „ajunseseră să promoveze un proiect de hotărâre prin care Consiliul Judeţean preia în custodie acel drum comunal. Le-am zis că e o aberaţie, iar directorul Bulgaru n-a mai avut ce-mi face”.

 

Întrebat de acest episod, Petrică Movilă a comentat sec: „Scandalul este unul politic, comuna Horleşti n-a primit finanţare, iar eu n-am intervenit pentru nimeni”.

 

AZI, ÎN EDIŢIA PRINT A 7EST, CITIŢI O ANCHETĂ EXPLOZIVĂ CU DEZVĂLUIRI DESPRE SISTEMUL FINANŢĂRII PROIECTELOR EUROPENE PE FILIERA POLITICĂ.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments