Târguri de frumusețe, flori și handmade, în week-end, la Palas

0
28 views

În acest week-end, Sărbătorile Iaşului sunt celebrate şi la Palas, ansamblul din inima oraşului pregătind evenimente pentru întreaga familie: târguri de flori, beauty şi handmade, o competiţie de baschet şi teatru de păpuşi.

 

De vineri şi până duminică inclusiv, Atriumul Palas Mall va găzdui evenimentul BeautyWorx, desfăşurat în premieră la Iaşi şi dedicat în exclusivitate femeilor. Timp de trei zile, evenimentul va reuni cei mai importanţi experţi din hair styling, manichiură, nail design, cosmetică, machiaj profesional, întreţinere corporală, chirurgie estetică şi stomatologie. De asemenea, la eveniment vor participa producători şi distribuitori de produse, mobilier şi echipamente din domeniul frumuseţii şi îngrijirii personale. Târgul se adresează publicului larg, precum şi profesioniştilor.

 

De vineri, esplanada Palas Mall (intrarea dinspre Palatul Culturii) va fi decorată cu sute de flori, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Târgului Flowers&Garden. Evenimentul va avea loc până duminică inclusiv şi reuneşte expozanţi care vor prezenta o gamă variată de plante, produse şi accesorii necesare în grădină, la preţuri atractive. Participanţii îi aşteaptă pe clienţi cu flori şi plante de interior şi exterior, seminţe, îngrăşământ, fertilizant pentru gazon, ghivece, vaze şi jardiniere, accesorii pentru grădină şi mic mobilier pentru spaţiile verzi.

 

În perioada 11 – 14 octombrie 2013, amatorii de accesorii sunt aşteptaţi la Târgul Handmade, organizat în parteneriat cu Fayette Events & Education. Zeci de artişti talentaţi îşi vor expune creaţiile în Palas Mall, în zona Subway, toate articole delicate, lucrate manual. Clienţii vor putea alege dintr-o gamă variată de bijuterii din pietre semipreţioase, accesorii croşetate sau împletituri, icoane pictate pe lemn sau sticlă, decoraţiuni tradiţionale din noduri, sculpturi, cosmetice din apă de trandafiri şi multe alte articole speciale.

 

Sâmbătă şi duminică, între orele 10.00 – 21.00, în piaţeta principală din parcul Palas va avea loc Cupa Iaşului la StreetBall. Competiţia sportivă este adresată fanilor baschetului, indiferent de vârstă sau nivel de experienţă şi este organizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi.

 

Tot în week-end, Prisaca Bârnova, Casa Tradiţiei şi Cămara lui Baciu îi aşteaptă pe clienţi, în zona food court-ului, cu cele mai delicioase preparate tradiţionale româneşti.

 

Îndrăgita întâlnire a copiilor cu teatrul de păpuşi va avea loc duminică, de la ora 18.00, în zona Intersport.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here