Moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, „Purtătorul de Biruință”, în pelerinaj la Suceava

0
62 views

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Teofan Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei şi a Înalt Prea Sfinţitului Pimen Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, pe 27 septembrie vor fi aduse, în pelerinaj, la Biserica “Sf. Cuvioasă Parascheva” din Suceava, moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

 

Aceste Sfinte Moaşte au mai fost în pelerinaj în Suceava de şase ori. Ele sunt aduse din Arhiepiscopia Iaşilor, Parohia Feredeni, Protopopiatul Hârlău, unde se află de peste 250 ani.

Sfintele Moaşte au fost dăruite în 1748 de către Patriarhul Alexandriei, Matei Psaltul, lui Andrei Ruset, Vel-Logofăt. Matei Psaltul fusese stareţ la Mănăstirea Zlătari din Bucuresti, iar Andrei Ruset din Deleni, era capuchehaie al Moldovei la Constantinopol, în vremea lui Constantin Mavrocordat. Andrei Ruset l-a ajutat pe Matei să dobândească scaunul Patriarhal, iar aceasta, în semn de recunoştinţă, i-a dăruit Sfintele Moaşte. Până a rămâne la Federeni, Moaştele au fost păstrate de familia şi moştenitorii lui Andrei Ruset. Una din nepoatele lui Andrei Ruset, Măriuţa Milu, s-a căsătorit cu un boier, Iordache Krupenski, şi au construit o frumoasă biserică în Feredeni, pe la anul 1870. Familia Krupenski a hotărât, apoi, să aşeze Sfintele Moaşte în Sfântul Altar, unde sunt şi astăzi.

 

Sfintele Moaşte sunt aduse la Suceava în jurul orei 8:30, de către Prea Cucernicul preot protopop de Hârlău, Nicolae Crăciun, şi Prea Cucernicul preot Dănuţ Fote, parohul Bisericii din Feredeni. Ele vor fi întâmpinate de preoţii bisericii şi credincioşi la biserica ,,Sf. Cuv. Parascheva’’ .

 

Sfintele Moaşte vor fi aşezate în Biserică până pe data de 7 octombrie 2013.

În această perioadă, biserica va fi deschisă între orele 8,30-20,30. La ora 19,30, va fi citit acatistul Sf. Mare Mucenic Gheorghe şi se vor pomeni toate pomelnicele de peste zi.

 

(Sursa: monitorulsv.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here