280 de japonezi au format o poteră pentru prinderea unui macac. Primata a mușcat și rănit mai mulți localnici

0
26 views

Peste 280 de vânători, pompieri şi diverşi funcţionari publici au fost mobilizaţi în această săptămână într-un oraş din Japonia pentru a captura o maimuţă răutăcioasă – un macac – care a muşcat şi a terorizat populaţia locală.

 

Purtătorul de cuvânt al primăriei din Hyuga, un oraş de pe insula Kyushu, a explicat pentru AFP că maimuţa, care a fost în final capturată, era acuzată că a atacat 18 persoane începând din a doua jumătate a lunii august.

 

„Mulţi rezidenţi au fost muşcaţi şi răniţi. Era o problemă gravă pentru oraşul nostru”, a declarat acelaşi purtător de cuvânt, miercuri.

 

Un veritabil „batalion” de 280 de persoane a fost mobilizat luni pentru a prinde maimuţa, care a fost în cele din urmă capturată întro casă abandonată.

 

Aceasta a fost cea de-a doua tentativă de amploare pentru capturarea animalului, după o primă „bătălie” organizată, în van, duminică, la care au participat nu mai puţin de 500 de persoane, inclusiv un număr mare de poliţişti.

 

După ce l-au capturat, municipalitatea a încercat să plaseze animalul la mai multe grădini zoologice şi universităţi din ţară, însă, întrucât nimeni nu o dorea, maimuţa a fost eutanasiată.

 

Agenţii din forţa publică continuă totuşi să patruleze pe străzile din acest oraş, în eventualitatea că şi alte maimuţe vor începe să adopte un comportament agresiv, a adăugat acelaşi purtător de cuvânt.

 

Macacii trăiesc adeseori în număr mare pe colinele împădurite din jurul localităţilor rurale japoneze.

 

(Sursa: Mediafax)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here