1 C
Iasi, RO
miercuri, noiembrie 14, 2018
Acasă Etichete Mircea Dusa

Etichetă: Mircea Dusa

Sute de exerciții de instruire pentru Armata Română, în acest an,...

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a anunţat, duminică, la Câmpia Turzii, că în acest an sunt planificate peste 340 de exerciţii de instruire, din care...

Victor Ponta și Mircea Dușa, martori în dosarul Referendumului

Victor Ponta va fi citat ca martor în dosarul Referendumului din 2012 pentru demiterea președintelui de atunci, Traian Băsescu. Înalta Curte a admis o solicitare a lui Liviu Dragnea în acest sens.Premierul și-a exprimat de mai multe ori disponibilitatea de a fi audiat ca martor al apărării în acest dosar, potrivit Digi 24.

NATO va înființa două centre de comandă și control în România

Două centre de comandă şi control ale NATO vor fi înfiinţate în România, urmând să devină operaţionale în 2016. La cele două centre vor...

Bugetul Apărării va ajunge la 2% din PIB în 2016

 

 

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat marţi, după întâlnirea cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Apărare (EDA), Claude-France Arnould, că România şi-a elaborat un buget de apărare care să ajungă la 2% din PIB până în 2016.

Glorie militarilor ieşeni! Drapelul de luptă al „Lupilor Negri” a fost...

Curajul de care au dat dovadă pe câmpul de luptă din Afganistan le-a adus glorie militarilor ieșeni. Drapelul de luptă al Batalionului 151 Infanterie,...

Militar român ucis într-un atac în Afganistan. Alți cinci au fost...

 

Un militar român și-a pierdut viața astăzi, în urma unei exploziei unui dispozitiv improvizat. Atentatul a avut loc în provincia Zabul. Alte cinci persoane, tot militari, au fost rănite.

Președintele CJ Brăila către o jurnalistă: „Îi dau două picioare în...

Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, a înjurat o ziaristă la Comandamentul de iarnă la care era prezent şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea...

VIDEO. Victor Ponta va dansa Hora Unirii cu ieşenii, pe 24...

Preţ de câteva ore, Iaşul va deveni, pe 24 Ianuarie, capitala României. La manifestările dedicate acestei zile vor lua parte premierul Victor Ponta, vicepremierul...

RUȘII FORȚEAZĂ SPAȚIUL AERIAL AL ROMÂNIEI. Aceasta este concluzia ziariștilor, după...

Ministrul Apărării încearcă să facă lumină în cazul aparatelor de zbor neidentificate care ar forţa graniţele României, dar mai mult adânceşte misterul. Ieri, a...